28 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Procuroarea DNA din cazul Boldea a scăpat de acuzaţiile penale
Procuroarea DNA din cazul Boldea a scăpat de acuzaţiile penale

În anul 2013 izbucnea un imens scandal în justiţia gălăţeană, după punerea sub acuzare de către DIICOT a Mihaelei Agheniţei, procuror DNA, acesta fiind acuzată că l-ar fi favorizat pe fostul deputat Mihail Boldea, în sensul de a-i crea acestuia o situaţie mai favorabilă în dosarele în care era cercetat. După doi ani de anchete, procurorul Mihaela Agheniţei a fost exclus din magistratură, dar DNA a stabilit că nu sunt probe din care să rezulte că acesta s-ar face vinovat de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. 

„Chiar dacă au existat demersuri pentru a-l ajuta pe Mihail Boldea, acţiunile suspectei Mihaela Agheniţei nu se circumscriu cadrului necesar pentru a atrage răspunderea sa penală, pentru că, deşi suspecta şi-a exercitat atribuţiile de serviciu cu încălcarea prevederilor care guvernează statutul profesiei de magistrat, aceste încălcări se situează la nivelul răspunderii disciplinare. Mihail Boldea nu a beneficiat de un folos necuvenit, întrucât, stabilită fiind realitatea faptei denunţate, posibilitatea obţinerii unei pedepse mai mici prin aplicarea unei cauze de reducere a pedepsei era o consecinţă permisă şi prevăzută de lege”, a precizat Iuliana Crişan, procuror DNA-structura centrală, în ordonanţa de clasare a dosarului.


Articole înrudite