Transurb dă replica: Nu am achiziţionat "turcisme" Recomandat

Marți, 25 Iunie 2019 11:06
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

După ce Primăria municipiului Galaţi şi S.C. Transurb S.A. Galaţi au anunţat, în data de 18 iunie 2019, că licitaţia pentru cele 40 de autobuze noi a fost adjudecată de turcii de la BMC Truck & Bus S.A. - AICI -, gălăţenii au fost destul de suspicioşi privind calitatea acestor autobuze care urmează să ruleze pe străzile muncipiului. Atitudinea cetăţenilor legată de acest subiect nu este una de condamnat având în vedere situaţia actuală a transportului public local care necesită o resuscitare temeinică.

Astfel, prin intermediul unui comunicat de presă, Transurb S.A. Galaţi a transmis, marţi, 25 iunie 2019, o replică la adresa celor care au periclitat imaginea acestor autobuze. "În legătură cu informaţiile care circulă în spaţiul public despre achiziţionarea unui lot de 40 de autobuze noi, societatea Transurb face următoarele precizări: autovehiculele vor fi fabricate în Turcia, de compania BMC, aceasta având cea mai bună ofertă în cadrul licitaţiei pe care am organizat-o. Chiar dacă ne-am fi dorit, compania noastră nu putea opta, legal vorbind, pentru achiziţionarea de autobuze fabricate în România. Referitor la zvonurile privitoare la calitatea celor 40 de autobuze care urmează să ruleze pe străzile din Galaţi, facem precizarea că acestea respectă toate standardele actuale. Compania din Turcia are o vastă experienţă în domeniu, iar autobuzele care vor ajunge la Galaţi în următoarele cinci luni au motoarele fabricate în Anglia, în timp ce numeroase componente sunt realizate la fabrici renumite din Germania şi din alte ţări europene. Autobuzele BMC Turcia circulă în zeci de ţări din toate colţurile lumii şi doar în ultimii trei ani, compania a vândut peste 2.000 de autobuze în Europa şi Asia", se arată în comunicatul Transurb S.A. Galaţi.

De asemenea, directorul societăţii, Mihai Cadinou, face următoarele precizări: "Am auzit multe voci care s-au grăbit să conteste demersul nostru de a achiziţiona, prin licitaţie, 40 de autobuze moderne pentru gălăţeni. Unii au criticat faptul că nu am cumpărat autobuze fabricate în România, neînţelegând că nu aveam posibilitatea legală de a face acest lucru. Alţii ne-au acuzat că achiziţionăm «turcisme», neinformându-se despre calitatea autobuzelor fabricate de BMC. Vorbim de autobuze moderne, care au motorul fabricat în Anglia şi care la interior arată mult mai bine decât cele ale concurenţei. De asemenea, faptul că am reuşit să convingem mai multe bănci să ne sprijine în această achiziţie, a ajutat mult în atragerea furnizorilor interesaţi. Iar acesta e un prim pas concret în strategia noastră, urmând ca în scurt timp să venim şi cu alte măsuri menite să conducă la îmbunătăţirea transportului în comun din Galaţi".

Reamintim că cele 40 de autobuze Euro 6 vor avea, fiecare, lungimea de 12 metri şi o capacitate de transport de minimum 85 de persoane (pe scaune şi în picioare), din care minimum 25 pe scaune (plus un loc scaun rulant şi un loc conducător auto). De asemenea, autobuzele vor avea podeaua joasă şi vor fi prevăzute cu rampă pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi (plus buton exterior de deschidere pentru aceste persoane). Vehiculele vor fi dotate cu aer condiţionat, afişaj de tip LED, sistem de supraveghere video şi validatoare de card compatibile cu sistemul de ticketing ce urmează a fi implementat în Galaţi.

Preţul total al achiziţiei este de 26.246.000 RON, fără T.V.A., pentru un număr de 40 de autobuze noi de mare capacitate, adică 656.150 lei/bucată. Valoarea totală a achiziţiei va fi suportată de S.C. Transurb S.A. Galaţi, prin contractarea unui credit bancar, în care, Primăria municipiului Galaţi va fi garantul societăţii. Contractul prevede o mentenanţă de 5 ani de zile, timp în care firma câştigătoare va asigura buna funcţionare a autobuzelor livrate. Autobuzele pot fi livrate până la sfârşitul acestui an, termenul prevăzut în contract fiind de 150 de zile de la finalizarea licitaţiei.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu