29 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Trenul Regal vine la Galaţi şi va putea fi vizitat de către public timp de două ore
Trenul Regal vine la Galaţi şi va putea fi vizitat de către public timp de două ore

Trenul Regal va sosi în Gara Galaţi, marţi, 10 mai 2022, în cadrul unei călătorii simbolice în contextul celebrării Zilei Regale şi a Zilei Independenţei Naţionale, informează Primăria municipiului Galaţi.
Delegaţia Casei Regale este formată din Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei, Alteţa Sa Regală Principele Radu, împreună cu Alteţa Sa Regală Principesa Sofia. Trenul Regal va ajunge la Galaţi la ora 16.14 şi va fi întâmpinat de autorităţile locale. Accesul publicului şi al presei este liber, iar după încheierea ceremonialului sosirii Trenul Regal va putea fi vizitat de către public timp de două ore.
„Suntem onoraţi să întâmpinăm Familia Regală şi apreciem deschiderea de a veni la Galaţi cu Trenul Regal, un simbol şi un adevărat muzeu. Mă bucur că oraşul nostru a fost ales în premieră ca destinaţie în acest itinerariu,” a declarat Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi.
Miercuri, 11 mai 2022, Familia Regală va vizita sediul Crucii Roşii Române, Centrul de zi pentru copii Sfântul Spiridon şi Combinatul siderurgic Liberty Galaţi. Cu acest prilej, sediul Primăriei municipiului Galaţi va găzdui în parteneriat cu Consiliul Judeţean şi o expoziţie de fotografie din colecţiile speciale ale Bibliotecii „V.A. Urechia”, precizează municipalitatea.
Trenul Regal este cel mai vechi tren regal aflat în funcţiune din întreaga lume. Acesta a fost dat în folosinţă Familiei Regale, în anul 1928, şi a fost gândit ca un mijloc de transport pentru Regele Ferdinand Întregitorul şi Regina Maria, în vizitele pe teritoriul României Mari. Din 2012, acesta a redevenit un mijloc de conectare între comunităţile locale şi Familia Regală.


Articole înrudite