03 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
UPDATE: A fost prins individul care a snopit în bătaie un bătrân în scara unui bloc din Galaţi
UPDATE: A fost prins individul care a snopit în bătaie un bătrân în scara unui bloc din Galaţi

UPDATE: Marcel Tabac, bărbatul în vârstă de 36 de ani care a tâlhărit un pensionar în scara blocului, a ajuns astăzi, 19 ianuarie 2019, din arestul Poliţiei în faţa magistraţilor Judecătoriei Galaţi. ”Regret fapta. Am avut nevoie de bani ca să plec din ţară, nu aveam nici buletin", a spus Tabac. Magistraţii au decis să dea mandat de arestare preventiv pentru 30 de zile bărbatului suspectat de tâlhărie. Tabac spune că o parte a banilor i-a cheltuit şi alţii i-a dat de pomană.

..............................................................................................................

UPDATE: Bărbatul a fost depistat de un echipaj al Secției 2, in urma unei informații, într-o clădire dezafectată din Țiglina 1. Nu a opus rezistență. A fost încătușat și condus la sediul I.P.J.Galați. Va fi reținut 24 de ore și mâine va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. 

..............................................................................................................

Poliţiştii gălăţeni au făcut publice semnalmentele persoanei care a atacat luni, 14 ianuarie 2019, în cartierul Mazepa, un bătrân de 75 de ani, într-o scară de bloc. Atacatorul încă nu a fost prins, iar poliţiştii continuă să caute un bărbat de 36 ani, din municipiul Galaţi, cu următoarele semnalmente: înălţime - 1,75 m, greutate - 69 kg, constituţie atletică, păr şaten, drept, des, barbă, fără alte semne particulare. Persoanele ce pot oferi informaţii care să conducă la depistarea acestuia sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă – 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie. Bărbatul a fost dat şi în consemn la frontieră.
Reamintim că, în data de 14 ianuarie a.c., în jurul orei 11.00, un bărbat de 75 ani, din municipiul Galaţi, a fost victima unei infracţiuni de tâlhărie, fiind atacat de o persoană necunoscută, în scara blocului unde locuieşte şi deposedat, prin violenţă, de suma de 500 euro şi un telefon mobil.
Surse din cadrul anchetei afirmă că bărbatul s-ar numi Marcel Tabac şi a fost condamnat la 2 ani pentru o tâlhărie comisă în 2016, dar a ieşit mai devreme din detenţie graţie legii recursului compensator.
Se pare că bărbatul îşi făcae veacul prin zona Parfumul Teilor, zonă în care locuiesc şi rude ale acestuia. Vânzătoarele de la magazinele din împrejurimi susţin că individul este cunoscut ca fiind agresiv şi că au avut probleme cu el. O verişoară a bărbatului afirmă că nu l-a mai văzut în ultima vreme şi că se teme că acesta şi-ar fi putut pune capăt zilelor.

Citeşte şi Bătrân atacat de un recidivist în scara blocului

 

gang parfumul teilor


Articole înrudite