Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA” a transmis, la data de 14 decembrie 2025, o scrisoare deschisă adresată Guvernului României şi prim-ministrului Ilie Bolojan, în care critică dur direcţia măsurilor economice
Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA” a transmis, la data de 14 decembrie 2025, o scrisoare deschisă adresată Guvernului României şi prim-ministrului Ilie Bolojan, în care critică dur direcţia măsurilor economice
Studenţii din Galaţi au ieșit în această seară, 29 septembrie 2025, în stradă, împotriva măsurilor de austeritate din educaţie. Protestul este organizat de Liga Studenţilor din Universitatea „Dunărea de Jos”
Criza economică loveşte şi în mediul universitar gălăţean. Universitatea „Dunărea de Jos” a decis să nu mai menţină calitatea de cadru didactic titular pentru 36 de profesori universitari trecuţi de
Dascăli, cadre medicale, muncitori şi alte categorii protestează astăzi, 10 septembrie 2025, în Galaţi, în faţa Prefecturii, împotriva măsurilor de austeritate. Li s-au alăturat şi câţiva elevi de liceu pentru
Măsurile de austeritate adoptate de Guvern prin punerea în aplicare a Legii 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi a Ordinului Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 5197/06.08.2025 pentru aprobarea Procedurii privind
Peste 200 de gălăţeni, membri sau simpatizanţi ai sindicatelor care fac parte din confederaţia Cartel „Alfa”, dar şi din Sănătate, Învăţământ şi sindicate ale pensionarilor şi ale cadrelor militare în
Ministerul Finanţelor a publicat ordonanţa „trenuleţ”ce urmează să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2025.Proiectul acestei ordonanţe, în varianta oficială, a fost pus în transparenţă, iar măsurile pe care
Politicile de austeritate adoptate ca răspuns la criza datorilor din ultimii ani împing Europa într-o perioadă prelungită de sărăcie, şomaj ridicat, excludere socială, accentuare a inegalităţii şi disperare colectivă, arată
Comisia Europeană (CE) a anunţat miercuri că, din motive de austeritate, are în vedere pentru 2014 o reducere cu 4% a plăţilor directe destinate agricultorilor, relatează AFP citând un purtător






