Netflix anunţă începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului Wednesday în Irlanda şi câteva personaje noi care se alătură distribuţiei.Distribuţia sezonului 2 include:Revenirea actorilor: Catherine Zeta-Jones, Luis Guzmán, Isaac Ordonez
Netflix anunţă începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului Wednesday în Irlanda şi câteva personaje noi care se alătură distribuţiei.Distribuţia sezonului 2 include:Revenirea actorilor: Catherine Zeta-Jones, Luis Guzmán, Isaac Ordonez
Prinţul Harry şi soţia lui, Meghan, vor produce două emisiuni Netflix, una cu tematică culinară, iar cealaltă despre un campionat de polo din Statele Unite, a anunţat joi Netflix.Proiectele fac
În aprilie, rebelii supravieţuitori se întâlnesc cu armatele nemiloase într-o confruntare finală, la marginea galaxiei. Cu alte cuvinte, “luna asta ţi-am pregătit: Rebel Moon – Partea a doua: The Scargiver,
Actorul canadian de origine română Raresh DiMofte, cunoscut din seriale precum Wu Assassins, The Man in The High Castle, The Crossing, Van Helsing – Captain Rasto, scurt metraje premiate internaţional
Calendarul lunii martie anunţă decizii cruciale, odisei intergalactice ale iubirii, ambiţiei şi descoperirii de sine, dar şi poveşti ale unor mişcări îndrăzneţe şi revoluţionare. Cu alte cuvinte, “luna asta ţi-am
Dragostea şi aventura plutesc în aer, pe Netflix, în februarie 2024.“Februarie se află sub semnul aventurii, al misiunilor fantastice, dar şi al poveştilor de iubire ce se lasă ghidate de
Platforma de streaming Netflix nu va mai putea accesată de pe mai multe de tipuri de televizoare începând din luna martie 2024. Sunt afectate diferite dispozitive fabricate în perioada 2011-2013,
La anul şi la multe producţii noi! Ce apare nou pe Netflix în ianuarie 2024? “Începem cu urarea clasică: fie ca noul an să vină cu cât mai multe momente
De la rochii de bal şi până la bibelouri din porţelan reprezentând câini din rasa Corgi: fanii serialului “The Crown” vor putea să cumpere costume, accesorii şi decoruri folosite în
O admiratoare a cântăreţului Robbie Williams a murit la spital după ce a căzut la finalul unui concert susţinut de starul britanic în Sydney, a confirmat un purtător de cuvânt