Începând cu data de 1 ianuarie 2025, va intra în vigoare Ordinul Preşedintelui INS nr. 377/2024 privind actualizarea Clasificării activităţilor din economia naţională – CAEN, în conformitate cu CAEN Rev.
Începând cu data de 1 ianuarie 2025, va intra în vigoare Ordinul Preşedintelui INS nr. 377/2024 privind actualizarea Clasificării activităţilor din economia naţională – CAEN, în conformitate cu CAEN Rev.
Prin noul sistem informatic al ONRC s-au implementat o serie de transformări, una dintre acestea fiind implementarea sistemului de alocare a numărului de înregistrare unic, în sensul că numărul de
Activitatea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) şi a oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale, inclusiv cel din Galaţi, se suspendă în vederea efectuării lucrărilor de asistenţă tehnică pentru
Ministrul Justiţiei a emis trei ordine prin care sunt instituite noi tarife pentru informaţiile şi documentele eliberate, precum şi pentru serviciile de asistenţă prestate de către Oficiul Naţional al Registrului
Ministerul Justiţiei (MJ) propune reorganizarea structurilor din cadrul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), iar 150 de posturi urmează a fi desfiinţate începând cu data intrării în vigoare a ordinului
România şi-a menţinut locul 73 din 189 de ţări în ierarhia statelor unde este cel mai uşor să faci afaceri, potrivit celei mai recente ediţii a raportului „Doing Business”, elaborat
Guvernul îşi propune să înfiinţeze o agenţie pentru atragerea investiţiilor, atât autohtone, cât şi străine, a declarat Cristian Socol, consilierul premierului Victor Ponta pe probleme macroeconomice. “Dorim crearea unei agenţii






