Se caută organizator pentru „Zilele Galaţiului 2017”

 
Miercuri, 18 Octombrie 2017 00:00
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Primăria municipiului Galaţi a început deja pregătirile pentru Zilele Galaţiului 2017 demarând căutările unui organizator de evenimente. Astfel, municipalitatea caută, până pe data de 25 octombrie, un agent economic specializat, care să asigure, printre altele, cel puţin cinci restaurante mobile stradale şi minimum 150 de corturi, pentru cele câteva zile de distracţie pregătite oamenilor de către autorităţi. Potrivit datelor publicate de Primărie pe site-ul instituţie, până pe data de 25 octombrie 2017 se depun solicitări pentru organizarea de activităţi cu caracter comercial care se vor desfăşura pe domeniul public al municipiului Galaţi în cadrul evenimentului „Zilele Galaţiului 2017”. Agentului economic i se solicită trei ani vechime în organizare de evenimente, minimum cinci evenimente similare (dovadă – copii ale contractelor şi parteneriatelor cu beneficiarii, cu menţiunea conform cu originalul, fotografii în format digital sau printate, indicând clar locul şi perioada de desfăşurare a evenimentului), să nu aibă datorii la bugetul local şi la bugetul de stat, să aibă zone unitare (cromatic şi ca dimensiune), să asigure minimum 150 de corturi identice (culoare şi dimensiune 3/3 m), minimum cinci restaurante mobile autorizate – dimensiune 12/3m – cu personal calificat, cu menţinea că fiecare stand va fi numerotat vizibil şi lizibil. El va avea obligaţia să contacteze instituţiile abilitate (Poliţie, Poliţie locală, Jandarmerie, D.S.P., D.S.V.S.A., Salubritate, ISU etc.) şi să obţină toate autorizaţiile, avizele, contractele etc necesare desfăşurării evenimentelor. Totodată, organizatorul va avea obligaţia să nu distrugă domeniul public, să protejeze vegetaţia şi să asigure sursa de energie electrică, respectiv generatoare de minimum 100 kw. În anunţul Primăriei se subliniază însă că, în situaţia în care există mai multe societăţi care îndeplinesc condiţiile de participare, câştigătorul va fi stabilit în urma derulării procedurii de licitaţie. În plus, faţă de licitaţiile anterioare care au avut ca obiect organizarea de evenimente, de data aceasta câştigătorul licitaţiei va achita taxa de utilizare temporară a domeniului public, în termen de 5 zile lucrătoare de la data încheierii procedurii de licitaţie, valoare prevazută în H.C.L. nr. 230/15.12.2016 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale şi va obţine licenţa de ocupare ocazională a domeniului public, în conformitate cu prevederile art. 18 din Regulamentul aprobat prin H.C.L. nr. 434/26.11.2015. Ceea ce nu s-a dat încă publicităţii este suma alocată acestui eveniment.
În 2016, Sărbătorile Galaţiului au ţinut 5 zile, mai exact de pe 30 noiembrie 2016 până pe 4 decembrie2016, când au concertat artişti precum Loredana, Andra, Vama, Shift, BUG Mafia şi Sweet Kiss. Suma alocată anul trecut pentru evenimentele din perioadă sărbătorilor de iarnă s-a ridicat la aproape 250.000 de euro, adică aproape 1,12 milioane de lei, din care 801.000 lei pentru cele 4 zile ale ”Sărbătorilor Galaţiului” şi 316.677 lei pentru ”Poveste de iarnă” (evenimentele organizate în perioada 06 şi 24 decembrie 2016).

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu