
Orașul albanez Tirana a găzduit în weekend Campionatul Balcanic Under 17 la volei masculin. La start s-au aliniat șase echipe care au fost repartizate în două grupe:
Tricolorii antrenați de gălățeanul Marian Apostu – avându-i în lot pe Matei Sava (de la CSM CSȘ Arcada) și Alex Apostu (legitimat la CSȘ 2 Baia Mare, originar din Galați) – au obținut medaliile de bronz. Românii au înregistrat următoarele rezultate în competiție:
„Balcaniada a fost un test util înaintea Campionatului Mondial, unde s-a putut vedea atât nivelul tehnic/fizic al fiecărui jucător, cât și nivelul tactic al echipei. Am observat și puține minusuri la jucători, pe care dorim să le îmbunătățim până la Mondiale. Ne dorim să intrăm în primele 16 echipe ca și obiectiv principal și, de ce nu, și mai sus”, ne-a declarat antrenorul României, Marian Apostu.
Campionatul Mondial Under 18 masculin se va disputa în perioada 19-29 august în Qatar, la Doha. Tricolorii au fost repartizați în grupa B, unde vor juca după următorul program:
Primele două clasate și cele mai bune patru echipe clasate pe locul 3 se vor califica în optimile de finală. Celelalte echipe naționale calificate la turneul mondial sunt: