Copiii de la Junior promit să dea recital la „Fragaria Cup”

Aşa cum v-am mai informat, la Presov va avea loc în perioada 3-7 iulie cea de-a 10-a ediţie a „Fragaria Cup”, un turneul internaţional rezervat copiilor de toate vârstele. La ediţia jubiliară din acest an şi-au anunţat participarea 256 de echipe din 19 ţări. La categoria Under 9, Galaţiul va fi reprezentat de formaţia CS Junior, care este antrenată de Ionuţ Niculcea. Piticii gălăţeni se vor bate pe teren cu alte 32 de formaţii din Polonia, Slovacia, Serbia, Cehia, Bulgaria, Ucraina, Lituania şi Letonia. „Am mai participat la trei ediţii, de două ori cu LPS şi anul trecut cu Junior. De fiecare dată, copiii s-au prezentat bine, au impresionat şi acest lucru mi-l doresc şi la această ediţie. Tragerea la sorţi a grupelor va fi importantă, obiectivul nostru este calificarea în sferturi de finală”, ne-a declarat antrenorul Ionuţ Niculcea. Tehnicianul gălăţean va avea la dispoziţie următorul lot de jucători: Andrei Brăneţ, Ramian Ştefanache, Ştefan Hodină, Dragoş Simionov, Andrei Călin, Alexandru Alecu, Cosmin Curcumelis, Ştefan Dragu, Dan Neicu, Raul Năstase, Eduard Lefter şi Mihnea Neagu. Delegaţia gălăţeană a plecat în această dimineaţă, va înnopta la Turda şi va ajunge la Presov în cursul zilei de sâmbătă.

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce este cel mai important pentru dumneavoastră la Faleza Dunării din Galaţi?

BeautyStartupconsultanta achizitii publiceAdmitereDetectivMica Publicitate 2OnReminderVeterinar

Follow
Caută
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp