„A trecut cuţitul de os”

Deputatul Bogdan Ciucă apreciază protestul finanţiştilor ca o demonstraţie clară a depăşirii limitei răbdării românilor faţă de măsurile de austeritate. Deputatul gălăţean a subliniat că în genere, în majoritatea statelor lumii, finanţiştii sunt percepuţi drept oamenii puterii, iar aceştia nu recurg la proteste. Ciucă a adăugat că în România protestul anterior de anvergură al finanţiştilor a avut loc la începutul secolului XX. Conservatorul a precizat: „Se pare că de 80 de ani funcţionarii de la finanţe nu au mai făcut proteste. În general oamenii de la finanţe sunt consideraţi oamenii puterii, peste tot în lume, şi nu fac proteste. Dacă aceştia au ajuns să protesteze înseamnă că a trecut cuţitul de os. Vă închipuiţi ce e în cazul profesorilor, al medicilor…”.
Ciucă a subliniat faptul că suplimentele finanţiştilor ar trebui să se acorde onest, conform cutumelor existente anterior legiferării introducerii acestora în salarii. Deputatul gălăţean a declarat: „E clar că s-a găsit un tertip. Stimulentele pe august şi septembrie trebuie date pe criteriile care funcţionau până atunci.”

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce este cel mai important pentru dumneavoastră la Faleza Dunării din Galaţi?

BeautyStartupconsultanta achizitii publiceAdmitereDetectivMica Publicitate 2OnReminderVeterinar

Follow
Caută
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp