Echipa masculină de seniori a clubului Phoenix a reuşit să câştige turneul amical găzduit la Galaţi, „Cupa Phoenix”, în compania unor adversari cu experienţă, Dinamo Bucureşti şi CSS Politehnica Unirea Iaşi. Phoenix a câştigat primul meci, scor 71-67, cu Dinamo, o echipă cu jucători experimentaţi şi un buget ameţitor, iar succesul decisiv a fost reuşit împotriva celor de la CSS Poli Unirea Iaşi, scor 81-69. Partida contra ieşenilor a fost disputată sâmbătă seara, imediat după prezentarea oficială a lotului. Iată marcatorii meciului cu Poli Iaşi: Ostrogonac 25 puncte, Brown (17p), Petică, Cioacătă, Bolobiţă, Popa, Pârlog, Ţelinoiu, Bălănică, Tudorache. Lotul complet al CS Phoenix: 4. – Andrei Neguroiu; 5. – Ciprian Ţelinoiu; 6. – Andrei Petică; 7. – Aleksander Ostrogonac; 8. – Nicu Pieptănaru; 9. – Bogdan Vârnă; 10. – Valentin Popa; 11. – Iosif Pârlog; 12. – Daniel Tudorache; 14. – Bogdan Bălănică; 15. – Cornel Cioacătă; 18. – Robert Bolobiţă; 20. – Gabriel Negoiţă; 21. – Darius Chircă; 22 – Şerban Bălan; 25 – Rolland Brown; 34. – Aurelian Berbec; 35. – Vlad Mihăilă. Stafful tehnic: Florin Nini – antrenor principal; Andrei Maxim – antrenor secund. Echipa gălăţeană va disputa primul joc oficial pe teren propriu cu BCMU Piteşti 2 (6 octombrie, sala Polivalentă Dunărea, ora 18.30).