“Cele trei graţii”, în premieră la Teatrul Dramatic Galaţi

Pe 27 şi 28 ianuarie 2018 mergem la teatru, pentru a participa la prima premieră din acest an. Un spectacol care ne va pune pe gânduri şi ne va purta pe fiecare în tărâmuri cunoscute, trăite, şi uneori refuzate. Personajele povestesc cu amar, veselie şi dorinţă despre încercarea de a aduce trecutul în prezent şi a se întoarce la ce au trăit şi pierdut. Finalul îl va înţelege fiecare după propriile simţiri.
“Cele trei graţii” – Adaptare după piesa “Cele trei graţii” (comedie în două acte), de Valentin Krasnogorov, traducerea Elvira Platon Râmbu.
Ne vom întâlni cu actori de seamă ai teatrului într-o regie de mare clasă: Liliana Lupan, Svetlana Friptu, Carmen Albu, Dan Căpăţână, Copiii Sarah Bivol, Alexandra David şi Alexandra Suchoverschi. Regia artistică – Eugen Făt, scenografia – Sorana Ţopa, regia tehnică – Jeana Lungu şi sufleor – Delia Gheorghe
Merită să lăsăm televizorul închis şi să ne transpunem într-o poveste încărcată de emoţie.

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce este cel mai important pentru dumneavoastră la Faleza Dunării din Galaţi?

BeautyStartupconsultanta achizitii publiceAdmitereDetectivMica Publicitate 2OnReminderVeterinar

Follow
Caută
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp