Descoperirea unei noi gene responsabile de cecitate, la sugari

M.A.S.Sanatate3 august 2012

O echipă de cercetători canadieni a descoperit o nouă genă responsabilă de o maladie ereditară rară, a retinei, care îi atinge pe sugari şi are ca efect cecitatea, deschizând astfel calea spre posibile tratamente, transmite AFP.
“Este probabil una dintre cele mai importante descoperiri în domeniile neurologice şi cele privind cecitatea, din ultimii 15 ani”, a declarat luni doctorul Robert K. Koenekoop, coordonatorul acestui studiu şi directorul laboratorului de genetică oculară de la spitalul pediatric din Montreal, profesor de genetică şi oftalmologie la Facultatea de Medicină a Universităţii McGill.
Această genă, denumită NMNAT1, este prezentă în fiecare celulă din corpul uman şi este responsabilă de amauroza congenitală Leber (ACL), o maladie genetică rară care se manifestă la nou născuţi, conform studiului prezentat în ultimul număr al revistei britanice Nature Genetics.
Această genă are, de altfel, un rol esenţial în prevenirea apariţiei unor maladii neurodegenerative precum maladia Alzheimer sau maladia Parkinson.
Amauroza congenitală Leber este o maladie incurabilă ce atinge un nou-născut din 80.000.

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce este cel mai important pentru dumneavoastră la Faleza Dunării din Galaţi?

BeautyStartupconsultanta achizitii publiceAdmitereDetectivMica Publicitate 2OnReminderVeterinar

Follow
Caută
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp