Galaţi: Pompierii caută cu bărci şi scafandri un bărbat care s-a răsturnat cu ski-jetul în Dunăre

Pompierii din Galaţi şi Brăila caută cu bărci şi scafandri, încă de ieri, în Dunăre la Galaţi, un bărbat de 40 de ani. Acesta se plimba cu o altă persoană pe un ski-jet şi s-ar fi răsturnat în zona insulei din mijlocul Dunării.

Pasagerul a reuşit să ajungă singur la mal, dar bărbatul de 40 de ani este de negăsit. Nu purtau veste, ski-jetul nu era înmatriculat şi bărbatul de 40 de ani nici nu ar fi avut voie să îl conducă. În timp ce se reluau căutările bărbatului care s-a răsturnat de pe ski-jet, a apărut la mal un alt cadavru, posibil al altei persoane înecate de-a lungul Dunării, cel mai probabil din zona Brăila.

„În cursul zilei de ieri, un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani a dispărut în apele fluviului Dunărea în timp ce se deplasa cu un ski-jet. La bordul ski-jetului se mai afla un bărbat în vârstă de 36 de ani, care a reuşit să se autosalveze şi să iasă singur la mal. La faţa locului au fost mobilizate de urgenţă echipaje de intervenţie şi scafandri din cadrul ISU Galaţi şi Brăila, care au desfăşurat operaţiuni de căutare-salvare atât la suprafaţa apei, cât şi subacvatic până la lăsarea întunericului, iar în această dimineaţă căutările au fost reluate şi sunt în continuare în desfăşurare”, a precizat lt. Rebecca Popa, ISU Galaţi.

Victima nu trebuia să conducă acel ski-jet, nu avea vestă de salvare, iar ski-jetul era neînmatriculat.

„Prin 112 s-a primit informaţia că un ski-jet s-a răsturnat împreună cu două persoane. Una dintre ele s-a salvat, iar cea de-a doua este dată dispărută. Ofiţerul de serviciu a anunţat Biroul Poliţiei Transporturi Navale, care a preluat cercetarea evenimentului. Din informaţiile transmise de către Biroul Poliţiei Transporturi Navale, persoana dispărută este cetăţean în vârstă de 40 de ani. Acesta nu ar fi avut certificat de conducător ambarcaţiune agrement, iar persoana care s-a salvat, posesor de certificat, dar se pare că nu el conducea, ci conducea persoana care este dată dispărută. În urma investigaţiilor efectuate de către Biroul Poliţiei Transporturi Navale, niciuna din cele două persoane nu purta vestă de salvare. Ski-jetul nu era înmatriculat. Nefiind înmatriculat, nu poţi să ştii nici cine este proprietarul”, a precizat Vlăduţ Brânză, căpitan şef de port, Căpitănia Portului Galaţi.

Se continuă căutările persoanei dispărute în Dunăre.

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Dacă aţi putea rezolva o singură problemă a Galaţiului, care ar fi aceea?

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...