Pentru multă lume, finalul de an este sinonim cu sărbătorile de iarnă şi cu petrecerile. Nu acelaşi lucru l-au simţit în ultimele zile scurse din 2010 voleibalistele din Naţionala de
Pentru multă lume, finalul de an este sinonim cu sărbătorile de iarnă şi cu petrecerile. Nu acelaşi lucru l-au simţit în ultimele zile scurse din 2010 voleibalistele din Naţionala de
Oraşul Drobeta Turnu Severin a găzduit la finele săptămânii trecute întrecerile Campionatului Balcanic Under 15 la baschet feminin. La ediţia din acest an au participat patru echipe: Serbia, România, Turcia
Atunci când se încheie un capitol din viaţa unui ziar, când unii îl declară deja decedat, nimeni nu se gândeşte la ceea ce înseamnă asta în sufletul celor care l-au
Timp de două zile, sala sporturilor Traian din Rm. Vâlcea a găzduit cea de-a doua ediţie a Memorialului „Constantin Tiţă” la handbal feminin. Cele patru echipe participante: HC Oţelul Galaţi,
Final de an încărcat pentru voleibalistele din Naţionala de cadete. Timp de trei săptămâni, lotul din care au făcut parte şi două sportive de la Donaris Galaţi – Andra Streşină
Sala sporturilor Traian din Rm. Vâlcea găzduieşte în aceste ultime zile ale anului 2010 partidele celei de-a doua ediţii a Memorialului Constantin Tiţa, la handbal feminin. La start s-au aliniat
La Drobeta Turnu Severin au debutat întrecerile unei noi ediţii a Campionatului Balcanic Under 15 de baschet. La startul competiţiei s-au aliniat patru formaţii feminine: România, Serbia, Bulgaria şi Turcia.
Pe 4 octombrie 2000, Florin Nini şi Gelu Cazanovschi, aceşti „nebuni” frumoşi ai panourilor, puneau bazele unui club de baschet, la început fiind prezenţi la antrenamente doar patru copii. Începutul
Fetele pregătite de Liviu Paraschiv au un final de an extrem de încărcat. Oţelarele au fost invitate să participe la edţia din acest an a Memorialului Constantin Tiţa, alături de
A fost, nu odată, nu ca-n poveşti, dar chiar a fost Crăciunul, şi uite că am mâncat şi cârnaţi, şi piftie, şi cine n-a avut bani de porc a mâncat






