Nu ştiu cum o fi pe la alţii, dar la noi, la români, încă din cele mai vechi timpuri am avut specimenul ăsta de om care se cheamă ţepar. Păi, dacă stăm să ne gândim, unul din ei a fost Vlad Þepeş, cu ale lui ţepe în care îi atârna pe hoţi sau pe turci. Eii, dar eu nu voiam să scriu de astfel de ţepari, ci de cei care se ocupă cu ţepuitul oamenilor cinstiţi. Uite, de exemplu, în categoria asta i-aş include până şi pe cei din staff-ul Oţelului, cei care vor să-i ţepuiască pe bieţii suporteri care abia aşteaptă să-i vadă pe cei de la Manchester United sau Benfica Lisabona. Păi cum altfel să numeşti iniţiativa lor de a face preţul unui bilet atât de umflat, că tare nu ştiu cine îşi va putea permite o asemenea ţeapă?! Dacă mai pui la socoteală şi isprava de mai deunăzi a englezilor, mai-mai că nu-ţi arde să dai 100 - 150 de euro ca să pleci de pe stadion şi călcat în picioare, şi cu banii luaţi. Tot la categoria mari ţepari i-aş încadra şi pe furnizorii de energie termică, care ne anunţă încă de pe acum că la iarnă subvenţii ioc şi preţul gigacaloriei ne va lăsa fără suflare sau cu sufletele îngheţate. Ce s-or face oare cei cu salarii de mizerie, cei cu pensii de subzistenţă, şomerii sau, şi mai rău, cei care nu au nici un venit, atunci când vor vedea afişată o întreţinere cât ţeapa lui Vlad Dracul? Ca să nu mai vorbim de ţeapa cu Legea 175, cea care scutea de penalităţi pe cei care îşi achitau la zi întreţinerea. Mare gogoriţă, legea asta nu s-a aplicat mai pe nicăieri, oamenii şi-au întocmit dosarele, astea s-au dus pe la Apaterm şi s-au întors din varii motive pe la asociaţiile de locatari, nerezolvate. Þepari mari mai avem şi printre cei care şi-au băgat mâinile până la gât în banii care trebuiau să asigure jdemii de kilometri de autostrăzi pe plaiurile mioritice. Banii s-au dus, autostrăzile României se măsoară în metri, deci ... ţeapă, măi români. Þeapă au luat şi micii producători, nu de alta, dar după atâta muncă, după atâţia bani investiţi, au apărut marii ţepari cu mii de tone de cartofi sau fructe aduse de prin toate colţurile lumii, cu preţuri mici care au făcut ca ţăranul român să stea degeaba pe marginea şoselei, cu marfa întinsă pe tarabe improvizate, aşteptând să oprească din când în când câte o maşină. Nu de alta, dar transportul până în marile pieţe costă enorm, închiriatul unei tarabe costă de te rupe, aşa că iei un scăunel, pui pe el un lighean cu roşii şi te aşezi la umbra unui copac, sperând să nu oprească vreun echipaj de poliţie ca să te mai alegi şi cu vreo amendă, şi cu marfa confiscată, adică sperând să nu mai iei vreo ţeapă. O adevărată pădure de ţepari creşte şi în Parlamentul României. Dar despre asta, altă dată.
