Primăria municipiului Galaţi a anunţat că, de Revelion, la miezul nopţii, în două locuri din oraş – pe platoul din faţa Sălii Sporturilor şi în cartierul Micro 40 – vor
Primăria municipiului Galaţi a anunţat că, de Revelion, la miezul nopţii, în două locuri din oraş – pe platoul din faţa Sălii Sporturilor şi în cartierul Micro 40 – vor
Primul magazin online de fapte bune s-a lansat pe 6 Decembrie și îi așteptă pe gălățeni să doneze produse sau servicii pentru a susține educația și schimbul de de experiențe
La Căminul Cultural din Schela are loc, sâmbătă, 14 decembrie 2019, la ora 14.00, spectacolul caritabil „CÂNTEC PENTRU GABRIELA”, o acţiune umanitară, organizată de Primăria Comunei Schela împreună cu Asociaţia
În conformitate cu dispoziţiile art. 4 lit. b) şi art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a
Odata cu apropierea frigului, una dintre preocupările pe care o au foarte mulţi oameni din mediul rural este cea legată de procurarea de lemn pentru încălzirea pe timpul iernii. Şi
OMV Petrom demarează, în această toamnă, o amplă campanie de plantare – „România plantează pentru mâine”. Campania se desfăşoară în 7 judeţe din ţară, în parteneriat cu 7 ONG-uri de
În fiecare an, în luna noiembrie, la nivel mondial, se sărbătoreşte Luna Pădurii. Şi tot la nivel mondial, această sărbătoare este petrecută prin muncă. Munca de a planta cât mai
Şcoala Gimnazială „Elena Doamna” Tecuci face parte, ca entitate educaţională, din reţeaua-model de şcoli integrate în proiecte Erasmus.Proiectul Erasmus „Under the same blue sky” promovează îndeosebi tematici legate de astronomie,
În 15 noiembrie, Agenţia de recrutare şi consultanţă ECIM, organizează la Galaţi, la Salon Elite, în incinta Potcoava de Aur, Cafeneaua cu Joburi – un ALTFEL de târg de locuri
De la un car tras de cal la servicii complete de transport, aceasta este evoluţia specialistului olandez în transport Heisterkamp într-un secol de activitate. Ceea ce în 1919 a început






