Grupul Şcolar „Ovid Caledoniu” din Tecuci este una dintre instituiile de bază ale învăţământului tecucean, aici desăvârşindu-şi studiile 1.349 de elvi, de la clasele I-XIII învăţământ de zi şi până
Grupul Şcolar „Ovid Caledoniu” din Tecuci este una dintre instituiile de bază ale învăţământului tecucean, aici desăvârşindu-şi studiile 1.349 de elvi, de la clasele I-XIII învăţământ de zi şi până
În jur de 150 de gălăţeni au acceptat oferta Direcţiei de Sănătate Publică şi au alergat, sâmbătă, pe Faleza Superioară, în „Crosul Sănătăţii”. Alţi 120 de gălăţeni şi-au putut verifica
Acest lucru doresc doi consilieri locali PDL Galaţi, Viorel Trif şi Mihai Alin, să-l propună aprobării Consiliului Local, fiind practic vorba de un proiect de hotărâre iniţiat de cei doi
Reprezentanţii Primăriei Galaţi au făcut publică, prin intermediul purtătorului de cuvânt al municipalităţii, Nicoleta Manole, lista străzilor care vor fi frezate sau asfaltate în perioada 23 – 27 mai. Astfel,
Conducerea Apaterm anunţă prin intermediul unui comunicat de presă pe reprezentanţii asociaţiilor de locatari sau proprietari că data limită de depunere a consumurilor de energie termică privind acordarea ajutoarelor de
O moartea suspectă şi mai multe posibilităţi. Astfel tratează procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi cazul motodeltaplanului prăbuşit la Scânteieşti, joi. Prea puţine lucruri noi au confirmat
Timp de două zile, elevii Şcolii nr. 10 „Dimitrie Sturdza” Tecuci, în parteneriat cu Şcoala Generală Cosmeşti, au participat la Simpozionul Naţional „Dascălul – promovatorul tradiţiilor şi datinilor străbune”.Prima zi
Ziua Internaţională a Muzeelor s-a sarbatorit saptămâna trecută, cu acest prilej fiind vernisată şi expoziţia „Descoperiri arheologice din Germania – valori ale creaţiei universale”. Andreas von Metteheim, ambasadorul Germaniei la
La nivelul municipiului Tecuci a devenit tradiţie preocuparea autorităţilor pentru pregătirea elevilor din clasele terminale pentru a deveni buni participanţi la traficul rutier. Vineri, 20 mai, Şcoala de şoferi „Scatec”
Inspectorii vamali din cadrul Biroului vamal Oancea aparţinând Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi au reţinut 240 de ceasuri de mâna dezasamblate marca Atlantic, pentru care exista suspiciunea