Spunea, supărat, ieri dimineaţă, la telefon, un tânăr ce purta în braţe o pungă mare ce era plină cu tot felul de medicamente, seringi şi cine ştie ce materiale sanitare
Spunea, supărat, ieri dimineaţă, la telefon, un tânăr ce purta în braţe o pungă mare ce era plină cu tot felul de medicamente, seringi şi cine ştie ce materiale sanitare
Liber la internarea bolnavilor cronic dar… doar pe bază de programare. Cam aceasta a fost concluzia la care s-a ajuns după ce în spital a avut loc o nouă şedinţă
Conform unei cerinţe europene privind pregătirea României pentru aderarea la spaţiul Schengen, portul gălăţean va trebui să deţină un terminal de pasageri echipat corespunzător. Investiţia valorează 800 de mii de
Liderul liberalilor gălăţeni şi-a arătat indignarea privnd absenţa autorităţilor gălăţene de la un eveniment de anvergură legat de Dunăre – Summitul Dunării – luând în considerare faptul că Galaţiul este
Deputatul Florin Pâslaru a sancţionat criticile aduse Curţii Constituţionale de către preşedintele Traian Băsescu: „Este inadmisibil ca un şef de stat să terfelească instituţia-gardian a democraţiei. Mai mult, atunci când
O femeie din comuna Smârdan a dat emoţii unui echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă deoarece a născut chiar în ambulanţa ce o luase de la Smârdan şi urma să
A rămas fără un acoperiş deasupra capului şi când un om i-a dat voie să locuiască în maşina lui veche, o Dacie galbenă, a spus că l-a apucat pe Dumnezeu
Acţiunea „România prinde rădăcini” de la Galaţi, la participarea căreia organizatorii mizează pe circa 1.000 de voluntari, a fost anunţată de ieri la sediul Consiliului Judeţului de către Eugen Chebac,
În Galaţi, Ziua Mondială a Diabetului a fost marcată printr-o acţiune realizată de Societatea Studenilor Medicinişti Galaţi şi Facultatea de Medicină şi Farmacie, în colaborare cu asistenţii medicali comunitari din
Întâi în Brăila şi apoi în Galaţi, o echipa de control formată din inspectori vamali din cadrul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi a confiscat 32.042 litri de