05 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Deputatul Florin Pâslaru a sancţionat criticile aduse Curţii Constituţionale de către preşedintele Traian Băsescu: „Este inadmisibil ca un şef de stat să terfelească instituţia-gardian a democraţiei. Mai mult, atunci când Curtea răspundea afirmativ politicii duse de către PDL, primea aplauze din partea preşedintelui, iar acum, când încearcă să arate imparţialitate, se transformă într-o instituţie penibilă în ochii preşedintelui”. Pâslaru a adăugat că în acest mod preşedintele ţării discreditează una dintre cele mai importante instituţii din România doar din răzbunare personală.
Pâslaru a mai adus în discuţie întâlnirea cu preşedintele Siriei, ocazie cu care preşedintele României s-ar fi oferit să intervină în soluţionarea conflictului din Orientul Mijlociu, dar a fost refuzat. În plus, europarlamentarul Adriana Þicău nu a apreciat locaţia în care preşedintele şi-a invitat omologul sirian pentru a servi masa (un restaurant cu specific românesc din capitală - n.r.) Chiar dacă nu a fost la fel de vehementă ca şi colegul său de partid şi şi-a exprimat dezaprobarea în termeni mult mai diplomatici, similari politicii de la Bruxelles, social-democrata a punctat ideea că atât preşedintele ţării cât şi premierul trebuie să reprezinte România astfel încât “să nu ne facem de ruşine”.


Articole înrudite