28 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Câinii recunosc figurile familiare în fotografii
Câinii recunosc figurile familiare în fotografii

Câinii recunosc figurile persoanelor familiare - este un lucru cunoscut. Se cunosc însă mai puţine lucruri despre mecanismele care intervin în acest proces, scrie passionsante.be. Această capacitate de recunoaştere nu este atât de banală pe cât pare. Studii recente pun în evidenţă de altfel întreaga sa complexitate la om, aşa încât înţelegerea proceselor la câini este şi mai complicată.
Cercetători de la Universitatea din Helsinki (Finlanda) au strâns circa 20 de câini dresaţi să rămână nemişcaţi în timpul experimentului, care a constat în proiectarea unor fotografii cu persoane cunoscute sau necunoscute animalelor, precum şi a unor poze cu alţi câini. Au fost înregistrate mişcările ochilor.
Rezultatele au arătat că, atunci când câinele are în faţă un chip familiar, îl priveşte mult mai mult decât pe un necunoscut, lucru care demonstrează că animalul poate identifica un om în fotografie. Dar nu se uită la orice parte a feţei, ci atenţia îi este atrasă de ochi, fie că fotografia îi este arătată în poziţie normală sau invers.
Interesul câinilor creşte şi mai mult când le sunt arătaţi alţi câini, fie că le sunt cunoscuţi sau necunoscuţi. Altfel spus, oamenii le stârnesc mai puţină curiozitate decât rudele lor.
Competenţa socială a câinilor prin identificarea figurilor este o realitate, arată experimentul cercetătorilor finlandezi. Această constatare permite oamenilor de ştiinţă să avanseze în înţelegerea mecanismelor gândirii câinelui şi a modurilor sale de interacţiune cu oamenii, încheie passionsante.be.


Articole înrudite