Hawkins ajunge pe scenă. O piesă de teatru Stranger Things intitulată Stranger Things: The First Shadow, cu acţiunea plasată în Hawkinsul anului 1959, vine pe scena Teatrului West End din
Hawkins ajunge pe scenă. O piesă de teatru Stranger Things intitulată Stranger Things: The First Shadow, cu acţiunea plasată în Hawkinsul anului 1959, vine pe scena Teatrului West End din
TikTok încurajează obiceiurile digitale sănătoase, astfel că anunţă noi funcţii venite să sprijine bunăstarea adolescenţilor, familiilor şi a întregii comunităţii. Astfel, platforma lansează mai multe opţiuni de personalizare, prin care
“Scurt şi la obiect, gălăţeancă până la moarte, mergem cu Galaţiul, Doina şi Scărlătescu”, aşa şi-a motivat gălăţeanca Andreea Antonescu decizia de a îi trimite pe cei doi în Cursa
Detectivi wannabe implicaţi într-un caz cu miză mare, criminali în serie care terorizează Londra şi călătorii periculoase în căutarea unor creaturi mitice. Cu alte cuvinte, cele mai aşteptate titluri ale
McDonald’s France urmează să propună, începând de la 07 martie 2023, pe o perioadă de trei-patru săptămâni, clienţilor, în locul cartofilor prăjiţi, morcovi, păstârnac şi sfeclă roşie prăjite, relatează Le
Emy Alupei a intrat în studioul de înregistrări şi i-a dedicat o piesă Aneimaria Prodan. Emy şi-a pus sentimentele pe foaie, iar rezultatul este unul uimitor. Şi nu o spunem
Dacă nu vrei ca pe Internet să apară informaţii despre tine, trebuie să ştii că le poţi şterge. Specialiştii de la Google au făcut public metodele prin care putem să
Pugilistul britanic Conor Benn a fost exonerat miercuri de acuzaţiile de dopaj care i-au fost aduse, după ce Consiliul Mondial al Boxului (WBC) a decis că “un consum foarte mare
Georgie Mitchell, gazda podcastul Unfiltered Bride, a dezvăluit povestea unei mirese care şi-a surprins mirele în timp ce era alăptat de mama lui, chiar înainte de nuntă, notează stirileprotv.ro. Georgie
Mark Zuckerberg, fondatorul şi CEO al reţelei de socializare Facebook (Meta), a anunţat introducerea abonamentelor plătite pentru utilizatorii Instagram şi Facebook care doresc să acceseze un nou set de servicii






