16 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ieri, pe rolul instanţei gălăţene s-a derulat un nou episod al luptei dintre Electrocentrale şi Apaterm, miza fiind furnizarea agentului termic la nivelul oraşului. Potrivit informaţiilor furnizate de către directorul Electrocentrale Galaţi, Eduard Urbanschi, Curtea de Apel Galaţi a respins cererea introdusă de societate prin care se recuza completul de judecători. „Instanţa, în acelaşi timp, a respins şi cererea celor de la Apaterm care au solicitat schimbarea administratorului judiciar al societăţii. Deoarece avem semnale că se tergiversează procesul în care ar trebui să se dea o sentinţă definitivă şi irevocabilă în privinţa declanşării procedurilor de faliment ale Apaterm, Electrocentrale a solicitat strămutarea dosarului, urmând ca pe data de 4 februarie un complet de judecători să se pronunţe pe această cauză. Până atunci, judecarea pe fond a procesului legat de declanşarea procedurilor de faliment ale Apaterm, şi aici mă refer la recursul înaintat de societatea noastră, se va suspenda”, ne-a declarat Eduard Urbanschi.


Articole înrudite