14 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Burse pentru elevii care nu mai chiulesc de la ore
Burse pentru elevii care nu mai chiulesc de la ore
Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi va continua după toate probabilităţile şi în anul şcolar 2012-2013 iniţiativa demarată de fostul inspector şcolar general Doru Resmeriţă. Acesta a stabilit ca 10.000 de elevi să beneficieze de burse, a căror valoare se ridică la 25 de lei, dacă se ţin de şcoală. Valoarea burselor era mai mare până în 2010, dar banii ajungeau la doar câteva sute de elevi. Elevii care vor obţine media 9 pe primul semestru şi media 10 la purtare vor beneficia de o bursă, suportată din bugetul Consiliului Local Galaţi. Asta în contextul în care Galaţiul se confruntă cu un absenteism şcolar  pronunţat, pe fondul căruia notele la purtare ale elevilor au de suferit. Inspectoratul Şcolar Judeţean speră ca astfel să îi determine pe elevii chiulangii să petreacă mai mult timp în sălile de clasă. Deşi valoarea unei burse primite de un elev este modică (25 de lei), aceasta are efectul scontat în cazul elevilor.
“Rezultatele înregistrate sunt încurajatoare şi chiar dacă suma este mai mică, trebuie să beneficieze de ea toţi copiii cu rezultate bune, nu doar unii dintre ei, pentru că nu ar fi corect. Este, deocamdată, o părere personală, după ce vom analiza situaţia şi cu doamna inspector şcolar general, vom lua o decizie”, ne-a declarat inspectorul şcolar general adjunct Diamanta Bulai.
Elevii gălăţeni au înregistrat în 2011 un nedorit record, aceştia acumulând aproape 900.000 de absenţe, „campioni” la acest capitol fiind liceenii. Suma alocată de la bugetul local pentru plata burselor şcolare în 2012 se ridică la peste 600.000 de lei.


Articole înrudite