Campania „Voluntar în Europa de lângă mine” a Centrului Europe Direct Galaţi

 
Luni, 07 August 2017 09:19
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Centrul Europe Direct a desfaşurat în luna iulie campania „Voluntar în Europa de lângă mine”. Această campanie a avut ca scop indentificarea unui grup ţintă vulnerabil din judeţul Galaţi şi a nevoilor acestuia. Astfel, bătrânii de la Fundaţia de Sprijin a Vârstnicilor Galaţi s-au bucurat de prezenţa voluntarilor, elevi ai Colegiului Naţional „ Al. I. Cuza” Galaţi, sub îndrumarea doamnelor Isabela Miron şi Violeta Stanciu, cadre didactice ale aceluiaşi colegiu, şi elevi ai Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu” Galaţi - Şcoală-ambasador a Parlamentului European.   Campania a fost stucturată în două secţiuni: prima secţiune a avut ca scop creşterea nivelului de confort prin modernizarea şi amenajarea spaţiilor exterioare ale centrului, cât şi prin dotarea sediului fundaţiei cu echipamente media şi materiale de recreere; cea de-a doua a constat în interacţiunea directă între cele două generaţii, care a condus la legarea unor prietenii, prin poveştile de viaţă, spuse cu tâlc, umor şi uneori cu nostalgie. Această campanie a pornit de la o idee practică şi a devenit, pe parcursul activităţilor, o poveste de suflet. 

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu