29 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Primăria Galaţi a demarat programul de întocmire a noilor contracte de închiriere pentru spaţiile de locuit care aparţin municipalităţii, se arată într-un comunicat de presă. „Potrivit estimărilor, este vorba de circa 1.300 de contracte de închiriere pentru spaţiile de locuit care vor fi reanalizate şi reînnoite unde este cazul. Nu există o perioadă determinată pentru efectuarea acestei operaţiuni, iar elementul de noutate este faptul că în noile contracte clauzele vor fi stipulate în mod clar şi precis. Trei sferturi dintre chiriaşii Primăriei sunt de bună credinţă, însă mai sunt şi cazuri în care nu se poate spune acest lucru”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Mihai Costache. Clauzele contractelor prevăd situaţii clare în care contractele cu chiriaşii ar putea fi anulate imediat. Printre acestea se numără cazurile în care chiriaşul deteriorează spaţiul de locuit, cele în care acesta nu plăteşte pentru o perioadă mai mare de trei luni consecutiv cheltuielile comune pentru furnizarea de utilităţi, sau atunci când spaţiul de locuit nu a fost folosit pentru o perioadă mai mare de trei luni.

Articole înrudite