02 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Consiliul Judeţean Galaţi preia Palatul Copiilor, cluburile sportive şcolare şi cluburile copiilor din judeţ
Consiliul Judeţean Galaţi preia Palatul Copiilor, cluburile sportive şcolare şi cluburile copiilor din judeţ

Clubul Copiilor Tecuci, Clubul Sportiv Şcolar Galaţi, Clubul Sportiv Şcolar Tecuci şi Palatul Copiilor şi Elevilor Galaţi vor fi preluate de Consiliul Judeţean Galaţi. Acordul a fost dat de conislierii judeţeni în şedinţa de marţi, 30 iulie 2019, iar transferul efectiv al competenţelor va avea loc în condiţiile prevăzute de noul Codul Administrativ.
Transferul este motivat astfel: „În vederea continuării demersului de descentralizare în domeniul educaţiei preuniversitare este necesară creşterea implicării comunităţii locale şi societăţii prin descentralizarea, la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale, şi a altor
competenţe, respectiv a celor ce privesc educaţia extraşcolară. Astfel, strategia vizează analizarea oportunităţii transferului la nivelul judeţelor al
competenţelor privind implementarea politicilor naţionale şi reglementărilor în domeniul educaţiei extraşcolare, exercitate în prezent de palatele copiilor, cluburile copiilor şi cluburile sportive şcolare. În vederea fundamentării deciziei cu privire la oportunitatea transferului competenţelor,
Ministerul Educaţiei Naţionale elaborează analiza de impact, analiză care va fi supusă spre aprobare Guvernului României”, se arată în raportul de aprobare a hotărârii Consiliului Judeţean Galaţi.

Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, a declarat că ar fi foarte bucuros ca preluarea acestor clădiri să fie făcută în cel mai scurt timp, deşi nu poate preconiza când se va întâmpla acest lucru deoarece totul depinde de autorităţile de la Bucureşti. ” La Palatul Copiilor se fac activităţi multe cu rezultate excelente, iar locaţia nu mai corespunde, copiii nu au cele mai bune condiţii. Avem acolo Casa Robescu, un imobil pe care mi-aş dori din tot sufletul să-l restaurăm, poate chiar cu fonduri europene, şi avem bazinul de înot de la Tecuci care necesită investiţii urgente şi oamenii aşteaptă acolo de foarte mult timp. În aceste obiective care urmează să le preluăm nu s-a mai investit de foarte mulţi ani, iar copiii merită să aibă cele mai bune condiţii.”, a precizat Costel Fotea.


Articole înrudite