20 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Distribuţia alimentelor către beneficiari va fi demarată pe 14 septembrie
Distribuţia alimentelor către beneficiari va fi demarată pe 14 septembrie
De la jumătatea lui septembrie, mai exact de pe data de 14 septembrie, 3.500 de persoane, din pătura cea mai săracă a municipiului Tecuci, cu venituri lunare ce nu depăşesc 400 lei, vor beneficia de un nou sprijin, ce constă în atribuirea de alimente de bază. Pentru această acţiune, care se desfăşoară anual, Serviciul de Asistenţă Socială din Tecuci va primi 44.140 kg făină albă, 30.900 kg mălai, 6.480 kg paste făinoase, 3.448 kg biscuiţi, 27.180 kg orez şi 5.660 kg lapte praf. Pentru prima dată, din lista alimentelor de bază lipseşte zahărul, acesta fiind înlocuit cu o cantitate mai mare de orez. Fiecare beneficiar va trebui să se prezinte cu o copie după actul de identitate şi cuponul de pensie ori cel de şomaj, pentru a-şi ridica alimentele de la depozitul din incinta fostelor unităţi militare.
Amănunte despre modul de desfăşurare a acestei acţiuni ne-au fost oferite de Mariana Manole, directorul Serviciului de Asistenţă Socială Tecuci, care ne-a precizat: „Cei aproape 3.500 de beneficiari - pensionari, persoane cu handicap grav şi accentuat, şomeri şi asistaţi sociali, vor primi fiecare câte 13 kg de făină albă, 9 kg mălai, 1,6 kg paste făinoase, 1 kg biscuiţi, 1,5 kg lapte praf şi 8 kg orez. Beneficiarii vor trebui să se prezinte cu copia după cartea de identitate ori buletin de identitate, acolo unde este cazul, dar şi cuponul de pensie sau de şomaj care să ateste calitatea de pensionar ori şomer”.
Programul PEAD, de distribuţie a alimentelor către cele mai defavorizate persoane din comunitate, a devenit o adevărată tradiţie, iar cei mai dornici de a primi aceste ajutoare şi primii „serviţi” sunt asistaţii sociali, beneficiari ai venitului minim garantat, numărul acestora fiind şi cel mai mare. Pentru a preveni altercaţiile şi îmbulzeala, alimentele se vor distribui după alfabet şi în anumite zile, după un program bine stabilit.
„Cele aproximativ 3.500 de persoane înscrise pe liste pentru a primi alimente prin PEAD trebuie să respecte programul întocmit de serviciul nostru şi să se prezinte pentru ridicarea alimentelor doar în perioada în care sunt programate. Astfel, în perioada 14-23 septembrie vom distribui alimente asistaţilor sociali, în intervalul 26 septembrie-14 octombrie sunt aşteptaţi pensionarii, între 17 şi 21 octombrie - persoanele cu handicap, iar în perioada 24-28 octombrie vom distribui alimente şomerilor. Pentru a nu exista probleme de orientare, de această dată, datorită lucrărilor ce au loc în zona depozitelor, intrarea către depozitul de alimente se va face din lateralul străzii Gheorghe Petraşcu, nu pe intrarea principală, ca până acum. Facem un apel către beneficiari, pentru a respecta graficul de distribuţie a alimentelor, astfel încât să nu ne confruntăm cu probleme deosebite”, a concluzionat Mariana Manole, directorul Serviciului de Asistenţă Socială Tecuci.


Articole înrudite