10 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Fiecare toamnă aduce tecucenilor o doză dublă de romantism, iar acest lucru este posibil datorită faptului că în această perioadă la Tecuci are loc reunirea tinerelor condee din întreaga ţară, tineri dornici de afirmare ce debordează de talent literar. În zilele de 29 şi 30 septembrie, Casa de Cultură Tecuci organizează cea de a XIX-a ediţie a Festivalului concurs de poezie „Costache Conachi’’. La această manifestare culturală pot participa tineri creatori de poezie în vârstă de până la 35 de ani, care nu au publicat în volum. Concurenţii vor trimite zece poezii în câte cinci exemplare, care vor purta, fiecare, acelaşi motto de identificare. Într-un alt plic închis, pe care va fi înscris motto-ul de la poezii, participanţii vor introduce o fişă cu câteva date personale: numele şi prenumele, data şi locul naşterii, domiciliul, ocupaţia, studiile, distincţii literare, telefon etc. Plicurile cu fişa personală se vor deschide după jurizarea poeziilor şi stabilirea premiilor. Lucrările pot fi expediate până la data de 16 septembrie, data poştei, pe adresa : Casa de Cultură a municipiului Tecuci, Str. 1 Decembrie 1918, nr. 62, cod 805300, judeţul Galaţi, cu menţiunea “Pentru concursul naţional de poezie „C. Conachi”.
Lucrările vor fi apreciate de un juriu constituit din personalităţi ale criticii literare româneşti şi ale vieţii culturale locale, care va desemna laureaţii festivalului. Concurenţii stabiliţi câştigători vor fi invitaţi la Tecuci, în zilele  de 29 şi 30 septembrie. Organizatorii  vor  acorda  următoarele  premii în  numerar: Marele premiu - 600 lei, Premiul I - 400 lei, Premiul II - 300 lei, Premiul III - 200 lei. Vor mai fi oferite premii şi din partea unor edituri sau reviste literare. Juriul îşi rezervă dreptul de a redistribui, în mod excepţional, anumite premii. Cazarea, transportul şi masa vor fi suportate de  organizatori.


Articole înrudite