26 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Elevii şi profesorii de la Liceul "Simion Mehedinţi" Galaţi au vizitat Turcia, în cadrul unui proiect Erasmus +
Elevii şi profesorii de la Liceul "Simion Mehedinţi" Galaţi au vizitat Turcia, în cadrul unui proiect Erasmus +

Un grup de elevi şi cadre didactice de la Liceul Tehnologic "Simion Mehedinţi" din Galaţi s-a deplasat, în perioada 01 - 05 octombrie 2018, în Mugla, Turcia, în cadrul proiectului Erasmus +, "Reînvierea tradiţiilor - o legătură educaţională între culturi". Planul de activităţi al gazdelor a promovat conceptul de legătură educaţională între culturi prin reînvierea şi adaptarea la timpurile noastre a tradiţiilor şi obiceiurilor strămoşeşti. Elevii şi cadrele didactice din România, care a fost şi ţara coordonatoare, Turcia, Portugalia şi Italia au beneficiat de lecţia subtilă în care istoria şi tradiţia dau sens viitorului.
"Ne-am cunoscut mai bine între noi, s-a comunicat direct între participanţi prin jocuri dramatice, creative, dansuri populare, muzică tradiţională, jocuri sportive tradiţionale, orientare în natură, whork-shopuri artizanale (ţesut, picturi, desene cu henna, tehnica EBRU, ceramică, prelucrarea cuprului). S-au vizitat situri istorice, spaţii geografice, dar succesul întâlnirii a constat în primul rând în interconexiunea care s-a creat între oameni, prin lecţia vie, de cunoaştere a altor culturi prin intermediul tradiţiei şi istoriei comune a umanităţii. Elevi, profesori, participanţi au discutat faţă în faţă, au dialogat în limba engleză dar au învăţat şi expresii din fiecare limbă, şi-au schimbat adresele de email pentru a adapta lecţia tradiţiei la prezent", a precizat Anca Roşca, profesor Liceul Tehnologic "Simion Mehedinţi" Galaţi.
Echipele celor patru ţări au experimentat coeziunea culturală şi posibilitatea reală, ca prin programul Erasmus +, să ajungă la dobândirea abilităţilor de utilizare, a patrimoniului material al umanităţii în educarea generaţiilor viitorului.


Articole înrudite