18 IULIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Eveniment de top la Damen Galaţi
Eveniment de top la Damen Galaţi

Pe 27 noiembrie, Şantierul Naval Damen Galaţi a fost gazda unui eveniment de top prilejuit de inaugurarea unei noi investiţii: linia robotizată PEMA pentru fabricaţia micro-panourilor, recent livrată şi pusă în funcţiune. Ceremonia a fost oficiată de ambasadorul Regatului Ţărilor de Jos în România, E.S. dna. Willemijn van Haaften.
Înaltul oficial a subliniat faptul că Şantierul Damen de la Galaţi are un rol important în dezvoltarea mediului de afaceri local şi naţional din industria navală şi reprezintă un model de business de performanţă, care pune accent atât pe progresul tehnologic, cât şi pe valorificarea resursei umane.
Grupul Damen se numără printre companiile care au ales să evolueze şi să se adapteze pentru a satisface cerinţele unei pieţe aflate în continuă schimbare. Având ca obiectiv principal transformarea sa în cel mai sustenabil constructor de nave din lume, grupul investeşte masiv în digitalizare şi automatizare, devenite factori-cheie pentru inovaţie şi succes. La şantierul său din Galaţi, Grupul a investit peste 140 mil EUR de la preluarea acestuia în 1999 şi până în prezent. Nivel ridicat de competitivitate a şantierului în această piaţă globalizată este dovada clară că tradiţia celor 130 de ani de excelenţă în construcţii navale rămâne o constantă la mila 80 a Dunării.
Ultima investiţie adăugată şantierului gălăţean constă într-un echipament specific pentru fabricaţia robotizată a micro-panourilor, investiţie impusă de necesitatea îmbunătăţirii eficienţei şi asigurării unei mai bune calităţi a procesului de sudare. Investiţia este destinată execuţiei de panouri metalice de diferite forme şi dimensiuni până la maximum 12 x 3m şi cuprinde o Staţie de Asamblare a Osaturilor PEMA (SAM), un Portal de Sudare Robotizată (VRWP-C), un Portal de Servicii (SP), precum şi platforma de sudură cu lanţ pentru transportul panourilor. Linia PEMA Micro Panel este proiectată pentru panouri şi osaturi plate cu direcţii de rigidizare variabile.
Investiţia în noul sistem a fost finanţată de Exim Banca Românească.


Articole înrudite