29 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Primăria doreşte luarea unor măsuri care să conducă la decongestionarea traficului auto din cartierul Dunărea, a declarat viceprimarul social-democrat Nicuşor Ciumacenco în cadrul conferinţei de presă susţinută ieri. Acesta a mai afirmat că la ora actuală au loc discuţii pe această temă cu reprezentanţii Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră, pentru a pune la punct un set de măsuri care să conducă la fluidizarea traficului într-o parte a cartierului Dunărea. „Primăria Municipiului Galaţi derulează lucrări de reamenajare a zonei cuprinsă între sensul giratoriu din dreptul Liceului Sportiv şi cel de la intersecţia străzilor Oţelarilor şi Galaţi. În aceste condiţii, solicităm Inspectoratului ajutorul ca, pe parcursul desfăşurării lucrărilor, să fie permisă intrarea vehiculelor direct prin curtea unităţii Poliţiei de Frontieră, de la intrarea dinspre Turnul TV până în zona magazinului Kaufland”, a precizat Ciumacenco.


Articole înrudite