FOTO: Duminica Sfintei Cruci în Arhiepiscopia Dunării de Jos

La Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit rânduiala specială de scoatere a Sfintei Cruci spre închinare şi a oficiat Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare.

Pe parcursul slujbei, mulţi credincioşi s-au rugat şi s-au închinat cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, cu evlavie şi bucurie duhovnicească.

La momentul cuvenit, mai mulţi copii şi credincioşi au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a tâlcuit pericopa evanghelică de la Sfântul Marcu, în care se vorbeşte despre lepădarea de sine, asumarea crucii şi urmarea lui Hristos pentru dobândirea mântuirii.

Părintele Arhiepiscop a amintit credincioşilor şi despre programul filantropic implementat în această duminică de parohiile din cuprinsul eparhiei, arătând că preoţii sunt mâinile Domnului Hristos prelungite către semenii noştri pretutindeni, răstigniţi în durerea personală.

„Din bogăţia de înţelesuri, în duminica a treia a Postului Paştilor, închinată purtării Crucii fiecăruia dintre noi, aşa cum arată Sfânta Evanghelie, patru sunt şansele vindecării noastre: sfinţirea voinţei personale prin voia lui Dumnezeu, şi astfel voinţa noastră va deveni sfântă; lepădarea de sinele care supără pe Dumnezeu şi pe aproapele, prin comuniunea în credinţă; şi luarea crucii, care ne ajută să ne vedem neputinţele pe care Domnul, în Biserica Lui, le primeşte ca pe daruri, despovărându-ne de durerea lor şi îndreptându-ne să-L urmăm spre ajutorarea semenilor noştri pretutindeni. În slujirea lor cu Dumnezeu, şi Domnul Hristos ne slujeşte nouă tuturor”, a spus ierarhul Dunării de Jos.

Cu prilejul acestei duminici, ca şi în anii precedenţi, după Sfânta Liturghie, în Arhiepiscopia Dunării de Jos, clericii, membrii organismelor parohiale şi mulţi tineri voluntari au organizat acţiuni social-filantropice în cadrul unor instituţii sociale – aziluri de bătrâni, spitale, cămine de copii, penitenciare – înţelese ca prelungire a puterii izvorâte din razele Sfintei Cruci de la Sfintele Altare către altarele vii, fraţii şi surorile aflaţi în boală, în suferinţă şi în lipsuri.

O astfel de acţiune s-a desfăşurat şi la Căminul pentru Persoane Vârstnice „Sfântul Ierarh Spiridon” din Galaţi.

Bătrânii instituţionalizaţi aici, după ce au participat la Sfânta Liturghie în Capela „Sf. M. Mc. Gheorghe” din incinta acestei unităţi sociale, au primit daruri prin grija şi dragostea slujitorilor şi credincioşilor de la parohiile gălăţene „Precista” şi „Sfântul Vasile cel Mare”.

Vârstnicii au fost binecuvântaţi, încurajaţi şi alinaţi în greutăţile şi suferinţele lor de preoţii gălăţeni şi reprezentanţii acestei instituţii sociale, oferindu-le cu acest prilej produse de igienă personală, scutece pentru adulţi, detergenţi, fructe şi alte daruri.

În Arhiepiscopia Dunării de Jos, activităţile de sprijinirea a semenilor nevoiaşi, dar şi a celor aflaţi în unităţile medicale şi în centrele sociale vor continua în perioada următoare prin implicarea preoţilor jertfelnici şi a voluntarilor din cuprinsul eparhiei.

Pr. Rareş Bucur

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce tip de premier credeți că are nevoie România în acest moment?

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...