Găzduire web gratuită vs găzduire premium Recomandat

Miercuri, 24 Iulie 2019 15:36
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Ştim foarte bine că atât în România cât şi în străinătate există firme de web-hosting care oferă găzduire chiar şi pe câţiva lei pe lună, însă de cele mai multe ori se întâmplă ca aceasta să nu fie cea mai bună soluţie pentru siteul dvs. O firmă care nu pune foarte mult preţ pe un pachet de găzduire şi îl oferă pe câţiva lei este doritoare doar să aibă clienţi cât mai mulţi și nu să le ofere siguranţa de care au nevoie.

Dacă luăm un exemplu: un pachet de 5 lei pe lună nu se va compara niciodată cu un pachet de 35 - 45 de lei care va include siguranţa şi putere din partea serverului.

Unii apelează la VPS-uri pentru a ţine site-urile în picioare, însă nici aceasta nu este cea mai bună soluţie dacă nu aveţi cunoştinţe avansate de IT şi nu ştiţi cum să faceţi ca sistemul să fie foarte protejat şi să nu aveţi probleme pe parcurs cu hackerii. Exista desigur si servere VPS cu management, cei de la firma de hosting ocupânduse ei de toate problemele care apar la un astfel de server. Este o optiune foarte buna în cazul celor care nu au cunostinţe avansate de IT, dar din păcate nu este o opţiune tocmai ieftină, preţul fiind superior ofertelor de hosting clasice.

Un sistem de găzduire de câţiva lei ar putea să mai aibă mici probleme, să mai cadă serverul din când în când, să mai fie întreruperi să nu funcţioneze cum trebuie sau să se încarce greu. Desigur, nu toate sunt aşa însă trebuie să fiţi foarte atenţi la cel pe care îl achiziţionaţi, nu merită să aruncaţi nici măcar câţiva lei pe fereastră pentru un pachet de care nu veţi fi suficient de mulţumiţi.

În rândul site-urilor ce oferă pachete de web-hosting intră şi cele de top, care sunt într-adevăr destul de serioase din toate punctele de vedere şi care pot oferi la bani puţini suficientă calitate pentru un pachet low-cost de web-hosting. Desigur acestea sunt foarte puţine şi nu sunt foarte rapide, însă pentru un site de prezentare spre exemplu sunt suficient de bune şi vă pot ţine în picioare proiectul pentru o perioadă foarte lungă de timp.

În concluzie

Studiaţi bine ofertele de pe piaţa, vedeţi părerile altor utilizatori despre firma de hosting de la care vreţi să achiziționaţi un pachet şi abia apoi, având toate datele, luați decizia de achiziţie. De asemenea vă sfatuim să evitaţi a face plata pe un an de zile în avans, pentru că, am întalnit de multe ori oameni care deşi erau nemulţumiţi de serviciile achiziţionate, spuneau că nu se pot muta la alta firmă ca deja au plătit pe 6-12 luni în avans.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu