20 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Marea Britanie caută 40 de infirmieri
Marea Britanie caută 40 de infirmieri

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi îi informează pe gălăţenii care sunt în căutarea unui loc de muncă că în evidenţa instituţiei, în această săptămână, se află 254 de posturi vacante. Cele mai multe posturi disponibile sunt pentru: ucenic confecţii textile (60), confecţioner asamblor articole din textile (50), operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice (50) sau operator suport tehnic pentru servicii de comunicaţii electronice (30). Cei interesaţi se pot adresa la sediul AJOFM Galaţi.
De asemenea, prin reţeaua Eures, gălăţenii pot alege din 2.121 de posturi vacante din străinătate. Un exemplu este Marea Britanie, unde se caută 40 de infirmieri. Postul presupune crearea unei relaţii cu pacienţii, identificarea nevoilor speciale ale pacienţilor, asistarea în efectuarea exerciţiilor fizice, sprjinirea pacienţilor în activităţile zilnice, stabilirea unei rutine de lucru care ajută pacienţii cu activităţile zilnice, asigurarea confortului pacienţilor asistaţi, asistarea alimentaţiei şi administarea alimentelor, asigurarea suportului emoţional, atât al pacienţilor, cât şi al familiei, asigurarea condiţiilor igienico-sanitare. Se lucrează 35 de ore pe săptămână, cu posibilitatea de a lucra până la 60 de ore pe săptămână, turele de noapte sunt opţionale şi sunt plătite cu 0.50 lire/oră. Nu este necesară experienţă sau calificare în domeniu, însă persoanele interesate trebuie să cunoască limba engleză la un nivel mediu. Salariul oferit este de 9,30 lire brut pe oră şi se asigură un curs de pregătire şi cazare pe durata acestuia, asigurare de răspundere civilă şi verificarea cazierului pe teritoriul Angliei, suport în obţinerea National Insurance Number şi deschiderea contului bancar, costuri reduse de cazare între 200 lire şi 350 lire pe lună - chirie şi utilităţi incluse, concediu de odihnă plătit - 28 zile/an, înscriere la plan de sănătate privat, înscriere la plan de pensii, suportul echipei Avanta Care pe toata durata contractuală. Oferta este valabilă până la data de 31 decembrie 2018. Mai multe informaţii se pot obţine la sediul AJOFM Galaţi.


Articole înrudite