04 OCTOMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
În perioada 17 iulie - 30 septembrie, Inspectoratul Teritorial de Muncă Galaţi a organizat două sesiuni de informare şi instruire a reprezentanţilor autorităţilor administraţiei publice locale cu privire la reglementările legale în vigoare în domeniul muncii. La cele două acţiuni organizate, una în Tecuci şi una în Galaţi, au participat primari şi alţi reprezentanţi ai majorităţii unităţilor administrativ teritoriale din judeţul Galaţi.
„Obiectivul acţiunii s-a concretizat în creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile securităţii şi sănătăţii în muncă şi al relaţiilor de muncă, discutarea şi clarificarea unor aspecte în ceea ce priveşte modul de interpretare şi de aplicare a dispoziţiilor legale în domeniu, precum şi stabilirea măsurilor care se impun pentru eliminarea neconformităţilor şi îmbunătăţirea generală a activităţii”, ne-a declarat şeful ITM Galaţi, Ionel Petrea.
În cadrul întâlnirilor au fost prezentate şi concluzii rezultate în urma controalelor efectuate de inspectorii de muncă la un număr de 14 unităţi administrativ teritoriale din judeţul Galaţi, pentru neconformităţile găsite fiind aplicate peste 100 de sancţiuni contravenţionale (amenzi şi avertismente).
”S-a concluzionat că unele deficienţe se datorează unei insuficiente cunoaşteri a legislaţiei muncii, dar şi a unei interpretări eronate sau neunitare a actelor normative aplicabile. Participanţii la sesiunile de informare au pus în discuţie situaţii punctuale, au solicitat lămuriri, apreciind acţiunile organizate”, ne-a mai declatat şeful ITM Galaţi, Ionel Petrea.


Articole înrudite