19 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Primarul se roagă de preşedinţii de asociaţii să primească bani europeni
Primarul se roagă de preşedinţii de asociaţii să primească bani europeni
Având în vedere că din cele 700 de asociaţii de proprietari din municipiul Galaţi, doar vreo 20 şi-au arătat interesul pentru a reabilita termic blocurile cu fonduri europene, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu a făcut apel la preşedinţii de asociaţii: “Fac un apel în mod special la preşedinţii de asociaţii de pe strada Brăilei, pentru că că tot am reuşit să refacem trotuarele şi urmează să ne apucăm şi de modernizarea intrării în oraş, dinspre Tirighina. De aceea am rugămintea ca preşedinţii asociaţiilor respective să dea curs să fie parteneri cu noi în acest proiect. Din păcate, tragem efectiv de preşedinţii de asociaţii pentru a se alătura nouă în aceste proiecte”, a declarat primarul Ionuţ Pucheanu.
Potrivit edilului, proiectele europene de reabilitare termică a blocurilor (lucrări ce constau în refacerea subsolurilor, a sistemului de iluminat de pe casa scării, anveloparea exterioară a blocului, refacerea tâmplăriei exterioare, refacerea hidroizolaţiei de pe acoperiş, inclusiv reabilitarea-repararea liftului, în cazul blocurilor-turn) beneficiază de o finanţare europeană nerambursabilă în valoare de 60% din partea UE, restul de 40% fiind împărţit astfel: 15%, fonduri alocate de Primărie şi 25% – fonduri alocate de cetăţeni. “Oamenii trebuie să înţeleagă că acel procent de 25% poate fi achitat în maxim 5 ani, deci nu trebuie să dea toţi banii odată. Totuşi, din păcate, tragem efectiv de preşedinţii de asociaţii pentru a se alătura nouă în aceste proiecte”, a mai spus Ionuţ Pucheanu. Deocamdată, în municipiul Galaţi există doar 11 blocuri reabilitate termic cu fonduri europene.  
În prezent, potrivit datelor Primăriei Galaţi, există două proiecte depuse pentru obţinerea de finanţare, iar în această lună se lucrează la alte 18 proiecte, care vor fi depuse pentru finanţare europeană. În mandatul trecut, Galaţiul a fost singurul din Regiunea de Dezvoltare S-E care a accesat fonduri europene pentru reabilitarea termică a 11 blocuri. 

Articole înrudite