13 IUNIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Se deschide Şcoala de Vară de Astronomie, la Complexul Muzeal Galaţi
Se deschide Şcoala de Vară de Astronomie, la Complexul Muzeal Galaţi

În perioada 24 - 26 iulie 2023, Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă”, instituţie în subordinea Consiliului Judeţean Galaţi, organizează cea de-a XIV-a ediţie a Şcolii de Vară de Astronomie „Priviţi Cerul!”, manifestare coordonată de Compartimentul Planetariu-Observator Astronomic.
Activităţile constau într-o serie de cursuri ce vor aborda diferite teme de astronomie: de la cunoaşterea constelaţiilor şi a principalelor stele până la noţiuni de astrofizică, lecţiile teoretice urmând a fi susţinute în Sala Auditorium a muzeului gălăţean, între orele 19.00 - 22.00, iar cele practice în intervalul 22.00 - 00.00, pe Terasa de Observaţii Astronomice (observaţii astronomice şi alte activităţi practice, dacă vremea va fi favorabilă).
Scopul principal al acestei activităţi este promovarea astronomiei în rândul tinerilor prin realizarea unor cursuri şi observaţii astronomice. Alături de acesta, obiectivele specifice includ încurajarea elevilor şi studenţilor de a participa la activităţi extraşcolare şi perfecţionarea cunoştinţelor de astronomie teoretică şi practică. Deschiderea Şcolii de Vară de Astronomie „Priviţi cerul!” va avea loc pe data de 24 iulie 2023, la ora 19.00, în Sala Auditorium de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi, unde participanţii vor avea ocazia să se înscrie şi să cunoască programul în detaliu.
Pentru înscrieri şi mai multe informaţii legate de Şcoala de Vară de Astronomie, cei interesaţi pot suna la numărul de telefon 0746-020.001 (muzeograf Ovidiu Tercu, coordonator activitate). Activitatea se adresează elevilor din clasele V-XII, studenţilor şi altor persoane interesate de astronomie, transmite Complexul Muzeal Galaţi.

  • Galerie Foto:

Articole înrudite