16 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„Societatea Jurnaliştilor «Dunărea de Jos» a luat act cu consternare de decizia consilierilor judeţeni membri ai partidelor ce formează USL, care, în şedinţa Consiliului Judeţului de luni, 30 ianuarie 2012, au respins o serie de proiecte de hotărâri care aveau ca scop atragerea unor finanţări de peste 1 milion de euro din fonduri europene pentru derularea unor proiecte.
Considerăm decizia politică a USL, de a anula drepturile cetăţenilor judeţului Galaţi la dezvoltarea zonelor în care locuiesc sau îşi desfăşoară activitatea, ca fiind una paguboasă şi lipsită de logică.
Suntem convinşi că într-un an electoral lupta politică acaparează întregul spectru social, dar aceste răfuieli nu trebuie sa afecteze interesele gălăţenilor.
De aceea, credem că respectul pe care aleşii judeţeni trebuie să-l poarte populaţiei judeţului Galati trebuie să se manifeste şi prin votarea unor proiecte de dezvoltare care să dea posibilitatea atragerii unor fonduri puse la dispoziţie de UE în condiţiile în care România este contributor la bugetul Uniunii. Întoarcerea banilor plăţiti de cetăţeni către bugetul UE prin finanţarea unor proiecte de dezvoltare reprezintă o recunoaştere a sacrificiului pe care fiecare gălăţean îl face la rândul său pentru a avea o viaţă mai bună şi un mediu economic şi social sănătos.
Această practică, de respingere unor proiecte de hotărâre pentru care Consiliul Judeţului a cerut finanţare europeană, doar din dorinţa purtării unor răfuieli sau răzbunări politice, trebuie să înceteze şi ne exprimăm convingerea că pe viitor interesele gălăţenilor vor prima în faţa oricăror interese de grup politic”.


Articole înrudite