Simulatoare de accidente rutiere, în parcarea Shopping City Galaţi Recomandat

Vineri, 11 Octombrie 2019 14:42
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Rotaract Club „Dunărea de Jos” Galaţi, în colaborare cu Grupul Şoferilor din Galaţi, organizează în acest weekend, 12-13 octombrie 2019, în parcarea Shopping City Galaţi, între orele 12.00 - 18.00, ediţia a treia a evenimentului „Condu prudent, alege viaţa!”.

Potrivit organizatorilor, evenimentul are ca scop sensibilizarea şoferilor cu privire la condusul preventiv, în scopul evitării accidentelor. Prin programul derulat, participanţii au şansa de a simula un accident prin diverse mijloace care nu le vor periclita sub nicio formă siguranţa. Vizitatorii vor putea experimenta senzaţia unui impact la viteză mică, pentru a-şi imagina efectele devastatoare ale unui impact similar, ce ar putea avea loc la o viteză mult mai mare. Participanţii vor putea încerca şi un simulator de răsturnare, dar şi simularea conducerii sub influenţa băuturilor alcoolice cu ajutorul unor echipamente specializate.

Proiectul are şi o serie de acţiuni dedicate atât şoferilor, începători sau experimentaţi, cât şi pietonilor, precum un curs de prim ajutor în caz de accident rutier susţinut de către voluntarii SMURD. "Anual, în România, pierdem aproximativ 2.000 de vieţi în accidente rutiere. Atunci când eşti la volan, orice secundă de neatenţie poate duce la o tragedie. Noi propunem o abordare diferită asupra conştientizării importanţei condusului preventiv. Pe parcursul celor două zile, vom pune la dispoziţia publicului, în mod gratuit, două simulatoare de accidente rutiere uşoare, dar şi diverse instructaje de prim ajutor", precizează organizatorii campaniei.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu