Tânărul Ştefan Pavăl, elev din Galaţi, debutează cu o carte provocatoare despre epoca fanariotă

La doar 17 ani, Ştefan Pavăl, elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” din Galaţi, a lansat miercuri, 6 mai 2026, cu succes volumul său de debut, intitulat „Principii fanarioţi – Decadenţă sau reformă?”. Evenimentul, organizat de Anamaria Hărăbor şi Clubul Kiwanis Galaţi, a avut loc la Casa Artelor şi a reunit profesori, colegi, membri ai familiei, scriitori şi public larg.

Cartea tânărului autor abordează o temă complexă şi adesea controversată a istoriei româneşti: epoca fanariotă. Lucrarea este descrisă ca fiind „o carte dezbatere” despre interacţiunea cu populaţia băştinaşă, schimbările culturale, muzicale, sociale şi economice din acea perioadă.

Moderatorii evenimentului au fost profesorii Sorin Langu, doctor în istorie, şi Doru Căstăian, doctor în filosofie, acesta din urmă fiind şi profesorul lui Ştefan Pavăl. Doru Căstăian l-a descris pe Ştefan ca fiind „un tip cu totul special, mereu curios şi studios”.

Doamna Cătălina Popa de la Biblioteca „V.A. Urechia” a subliniat maturitatea intelectuală a autorului, considerând lucrarea sa „uimitoare la un elev de 17 ani” şi l-a felicitat pentru profunda sa implicare în proiecte artistice şi culturale. Succesul lansării a fost confirmat şi de doamna profesoară Viorica Macovei, care a apreciat evenimentul ca fiind „cât se poate de reuşit”.

Printre participanţi s-au numărat membrele Clubului Kiwanis, colegii lui Ştefan de la Centrul Judeţean de Excelenţă Galaţi, părinţii autorului, scriitorul Adi Secară şi membrii Cenaclului „Noduri şi semne”.

Doamna Coca Drăgan, de la Cenaclul „Noduri şi semne”, a dedicat un poem tânărului autor, văzând în el „lumina unui vlăstar rar, cu suflet viu şi ochii spre infinit”.

Opera lui Ştefan Pavăl, „Principii fanarioţi – Decadenţă sau reformă?”, este o analiză profundă care transformă istoria într-o poveste vie, plină de sensuri şi întrebări actuale, demonstrând erudiţie şi o sinceră dorinţă de a înţelege trecutul fără prejudecăţi. Pe lângă pasiunea pentru istorie, Ştefan este pasionat de muzica la pian şi chitară, credinţă şi este un membru activ al Cenaclului literar „Noduri şi semne”.

Lansarea acestei cărţi marchează nu doar debutul unui elev talentat, ci şi apariţia unei voci tinere, curajoase şi cultivate, care insuflă speranţa într-o nouă generaţie de intelectuali români.

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce tip de premier credeți că are nevoie România în acest moment?

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...