20 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Tătăl gemenelor ucise a fost reţinut
Tătăl gemenelor ucise a fost reţinut

Aurel Constantin Ghidionescu, tatăl celor două gemene omorâte la naştere şi soţul Mihaelei Ghidionescu, femeia care a murit după ce a născut în secret acasă, a fost reţinut pe 24 de ore de procurorii parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi pentru omor. Se pare că de fapt bărbatul ar fi comis un omor prin imprudenţă şi nu ar fi anunţat autorităţile, dar asta se va stabili în momentul în care procurorii vor prezemta instanţei cererea de arest preventiv. Între timp, imediat ce au fost anunţaţi de reţinerea tatălui, reprezentanţii Protecţiei Copilului au luat cei şase copii ai familiei, cu vârste cuprinse între 2 şi 18 ani, şi i-au încredinţat rudelor.
„Toţi cei şase copii deja au fost luaţi. Sunt în familia extinsă, sunt în afara oricărui pericol. Măsura este în vigoare deocamdată până la finalizarea cercetărilor. Sunt toţi în acelaşi loc”, a precizat dr. Ciprian Groza, director adjunct Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi.
Vecinii cuplului sunt şocaţi. Ei nu cred că tatăl ar fi avut vreo implicare directă în acest caz. Descriu familia ca fiind una foarte săracă dar iubitoare. Cred că sărăcia i-a distrus.
„El nouă ne-a spus că îi părea rău că nu a anunţat salvarea la timp, dar... S-a distrus o familie. Totul s-a întâmplat din cauza sărăciei. Oamenii ăştia erau o familie care se iubeau şi îşi iubeau copiii. El făcea traximetrie, dar şi ea, când era el liber, făcea şi ea taximetrie. Era o fată citită. Nu i-am văzut să dea în copii. Copiii, săracii, acum sunt distruşi, mai ales cei mari. Chiar dacă erau săraci, niciodată nu şi-au maltratat copiii, nici măcar nu i-am auzit să îi înjure. Am înţeles de la el că chiar ea i-a spus să nu cheme atunci ambulanţa. Se gândea probabil că o să îşi revină, ştia că nu anunţase nicăieri sarcina. Nouă ne pare rău“, spunea Viorica Lazăr, vecină a familiei. Instanţa urma să se pronunţe dacă bărbatul va fi arestat preventiv sau nu.
Între timp, Primăria Galaţi a anunţat că a îndeplinit toate formalităţile legale, care intră în competenţa sa, pentru înhumarea celor doi copii nou-născuţi decedaţi şi a mamei lor. Au fost emise certificatele de naştere pentru cele două fetiţe, certificatele de deces pentru fetiţe şi pentru mama lor, precum şi adeverinţele de înhumare. Documentele necesare înhumării au fost eliberate unei rude a familiei, care a fost desemnată să se ocupe de funeralii.


Articole înrudite