26 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ţigări şi importante sume de bani ridicate de poliţiştii de frontieră gălăţeni
Ţigări şi importante sume de bani ridicate de poliţiştii de frontieră gălăţeni
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oancea au descoperit, în urma unei percheziţii domiciliare la un cetăţean român suspectat că are preocupări în sfera depozitării şi comercializării ţigărilor provenite din contrabandă, aproximativ 16.000 de ţigarete, peste 10.000 de lei şi peste 1.000 de euro, a căror provenienţă urmează a fi stabilită. 
În data de 06 octombrie a.c., în continuarea cercetărilor efectuate într-un dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oancea, împreună cu lucrători ai compartimentului Criminalistică din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi, au efectuat o percheziţie domiciliară pe raza comunei Cavadineşti, judeţul Galaţi, la un cetăţean român, despre care existau date că are preocupări în sfera depozitării şi comercializării ţigărilor provenite din contrabandă. În urma percheziţiilor efectuate, în baza mandatului emis de Judecătoria Târgu Bujor, au fost descoperite şi ridicate în vederea continuării cercetărilor 16.000 de ţigarete de diferite mărci, în valoare de 6.780 de lei şi diferite sume de bani, 10.045 lei şi 1.680 euro, cu privire la care sunt suspiciuni că ar proveni din contrabandă. Întreaga cantitate de ţigări şi sumele de bani au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Poliţiştii de frontieră gălăţeni efectuează în cauză cercetări sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă. 

Articole înrudite