27 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Traseu de ciclism montan la malul Dunării
Traseu de ciclism montan la malul Dunării
Duminică, la Galaţi, a avut loc prima ediţie a concursului "Ţiglina XCO", desfăşurat în cadrul Zilelor Dunării, organizat la iniţiativa Asociaţiei de Ciclism Mausi, cu sprijinul Primăriei municipiului Galaţi. Concursul s-a desfăşurat pe un traseu amenajat pe teren accidentat, asemănător unuia de ciclism montan, în  Valea Ţiglinei, de a cărei ecologizare s-au ocupat tot cicliştii. În ultimii doi ani, membrii Asociaţiei Mausi, alături de care s-au aflat cei de la BikeWorks, Mecanturist, Albatros, Fundaţia Comunitară Galaţi, Clubul de Ciclism Galaţi – dar şi oameni din mediul de afaceri gălăţean au lucrat la ecologizarea zonei. “Ce a ieşit trebuie doar să veniţi să vă convingeţi, este unic în România, căci nu mai există în nici un oraş din România un astfel de traseu, de tip montan, chiar în centrul oraşului. Mai există ceva asemănător la Sibiu, dar acolo este un parc în afara oraşului. Noi, aici, suntem chiar în centrul oraşului”, spune Octav Mercofer, reprezentant al organizatorilor care adaugă: ”în total, am scos din Valea Ţiglinei 500 de remorci de deşeuri de toate tipurile, am lucrat cu zeci de voluntari, am avut chiar şi câte 40 pe zi. Ne-a ajutat şi Primăria Galaţi în acest demers al nostru”.
“Traseul surprinde orice iubitor de astfel de trasee mountain bike, nimeni nu se aşteaptă să găsească aşa ceva în oraş. E o zonă sălbatică pe care noi am vrut să o amenajăm pentru o zonă sportivă de performanţă. Am încercat să amenajăm traseul cu grade diferite de dificultate, mediu spre dificil, încă nu avem ceva greu, dar  este foarte apreciat de cei care l-au parcurs deja. Evident că noi vom continua atât ecologizarea cât şi amenajarea traseului, astfel încât  să se ducă şi către zona sportivă de performanţă, adică de la acest traseu poţi face cunoştinţă cu mountain bike-ul adevărat”, a spus Cristian Mircioi, reprezentant al Asociaţiei Mousi. Cum Valea Ţiglinei încă mai poate fi ecologizată şi amenajată,  30% din taxa de înscriere la concursul de astăzi a fost  direcţionată de organizatori pentru continuarea amenajării traseului de ciclism.  

Articole înrudite