29 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„Noi când vom avea căldură?”
„Noi când vom avea căldură?”
Este oful unei locatare a Asociaţiei 331 care locuieşte la blocul 7 B şi care ne-a transmis un e-mail pe adresa redacţiei în care îşi arată nemulţumirea faţă de faptul că asociaţia nu primeşte căldură. Locatara susţine că este de ani de zile cu plata întreţinerii la zi şi doreşte să aducă la cunoştinţă faptul că blocul în care locuieşte încă nu a primit căldură pentru că s-au executa lucrări de modernizare a conductelor, potrivit informaţiei primite de la admnistratorul asociaţiei.
„Aceste lucrări ar fi trebuit începute pe 1 noiembrie, dar, din motive financiare, susţine administratorul, au început abia acum şi nici nu vin zilnic la lucru, dovadă stând faptul ca vineri nu s-au prezentat la serviciu. La insistenţele noastre, doamna administrator a sunat la firmă pentru a afla termenul de finalizare a lucrării şi i s-a răspuns că poate dura chiar şi 3 luni” se arată în mail-ul transmis pe adresa redacţiei de locatara din blocul 7B a cărui identitate nu o vom dezvălui, din motive lesne de înţeles.
Pentru a afla care este situaţia cu care se confruntă blocul respectiv, l-am contactat iniţial în cursul ziliei de luni pe purtătorul de cuvânt al Primăriei, Mihai Costache. După ce i-am relatat ceea ce ne-a semnalat cititoarea noastră, purtătorul de cuvânt al Primăriei ne-a spus doar că asociaţia a înregistra datorii mari la Apaterm şi că nu a făcut plăţi în cursul acestui an, fiind una dintre asociaţiile blindate. Purtătorul de cuvânt al Primăriei se pare că a uitat un aspect semnificativ şi anume faptul că toate asociaţiile cu datorii au primit din nou căldură.
„Lucrările de modernizare vor fi finalizate până pe 14 decembrie”
Dacă purtătorul de cuvânt al Primăriei nu a putut să ne furnizeze decât valoarea datoriilor înregistrate de asociaţie, surse din cadrul Apaterm ne-au dat detalii legate de problema ridicată de cititoarea noastră.
Aşa am aflat că asociaţia de locatari a fost pe lista asociaţiilor blindate dar s-a repornit sistemul. Au fost, însă, alocaţi bani pentru modernizarea conductelor din dreptul blocului, care au fost repartizaţi în cursul lunii octombrie şi până s-au parcurs procedurile pentru desemnarea firmei care va face lucrările... S-au cam întârziat lucrările.
„S-a trecut la efectuarea acestor lucrări de modernizare, care vor fi finalizate până pe data de 14 decembrie, urmând ca ulterior asociaţia să primească căldură. Dacă nu se executau acum lucrările, exista pericolul de a se pierde fondurile alocate pentru acest an. Cazul asociaţiei este unic, fiind singura unde se execută lucrări de modernizare la ora actuală, motiv pentru care nu primeşte căldură. Şeful de sector de la Apaterm a primit sarcină zilele trecute să informeze locatarii în legătură cu situaţia existentă şi în legătură cu faptul că lucrările vor fi gata până pe 14 decembrie”, ne-au declarat surse de la nivelul Apaterm.


Articole înrudite