28 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Direcţiile de sănătate publică au început să facă analize asupra activităţii angajaţilor urmând a se decide cine şi câţi vor rămâne făro serviciu. Măsura este luată după ce Guvernul a adoptat OUG privind reducerea personalului din unităţile publice. Este vorba atât de tăierea posturilor neocupate cât şi de reducerea unor posturi ocupate.
„În urma acordului cu FMI, Guvernul a decis reducerea personalului din instituţiile publice şi a emis o ordonanţă de urgenţă în acest sens. Conform acestei ordonanţe de urgenţă, în sistemul sanitar trebuie să fie reduse 164 de posturi, adică 164 de persoane din Ministerul Sănătăţii şi unităţile subordonate vor fi disponibilizate. În urma analizei făcute la nivelul întregii ţări, Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi i-a revenit un număr de 4,5 posturi ce trebuie reduse în următoarea perioadă. În aceste zile Direcţia de Sănătate Publică Galaţi va face analiza tuturor angajaţilor, a performanţelor lor profesionale, iar în urma analizei se va lua decizia care vor fi cele patru persoane ce vor fi disponibilizate. Vorbim de posturi ocupate. De asemenea, a fost luată decizia tăierii din organigramă a posturilor vacante, rămânând în organigramă doar posturile indispensabile funcţionării instituţiei, care vor fi ocupate ulterior prin concurs. DSP-ul, în urma reorganizării, de la un număr de 113 posturi, câte existau, vom rămâne cu 101,5 posturi, dintre care 92,5 vor fi ocupate. O persoană va lucra de acum în acolo cu o jumătate de normă şi vom lua în calcul acea persoană care nu are încărcare de opt ore şi poate să lucreze doar patru ore şi să respecte fişa postului. Din păcate nu prea avem persoane care să îndeplinească condiţiile de vârstă pentru pensionare, ele îndeplinesc condiţiile de vechime şi condiţiile de muncă pentru a ieşi la pensie anticipat, dar vom face o analiză pentru fiecare caz în parte şi vom lua o decizie. Persoanele disponibilizate vor fi date în şomaj, dar nu vor primi salarii compensatorii”, a precizat dr. Valentin Boldea, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.
Urmează să se vadă cine va rămâne fără loc de muncă şi dacă într-adevăr cele patru persoane trecute pe lista disponibilizărilor nu îşi vor găsi locuri în altă parte în sistem.


Articole înrudite