19 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
A.S.F. îmbunătăţeşte substanţial regulile RCA
A.S.F. îmbunătăţeşte substanţial regulile RCA

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a aprobat, miercuri, 25 mai 2022, un proiect de normă care aduce modificări substanţiale Normei 20/2017 privind asigurările auto în România. Actul normativ a fost trimis către Monitorul Oficial şi urmează să intre în vigoare după 90 de zile de la publicare, se anunţă prin intermediul unui comunicat de presă.
Una dintre reglementările introduse în premieră vine direct în sprijinul păgubiţilor, dar şi al vinovaţilor din accidente rutiere, în număr de sute de mii anual. Formularul de constatare amiabilă va putea fi completat şi electronic. Conform noilor reglementări, „în cazul completării formularului de Constatare amiabilă de accident în format electronic, datele completate şi semnăturile olografe ale conducătorilor celor două vehicule, implicate în accident, sunt preluate de dispozitivul pe care se completează formularul”.
Baza tehnică va fi dezvoltată de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), împreună cu firmele de asigurare care emit RCA pe teritoriul României. „Asigurătorii RCA şi BAAR dezvoltă şi administrează soluţiile tehnice şi stabilesc de comun acord procedura avizării daunei prin intermediul formularului de Constatare amiabilă de accident în format electronic, cu respectarea dispoziţiilor legale privind gestionarea riscurilor operaţionale generate de sistemele informatice utilizate de entităţile autorizate/avizate/înregistrate, reglementate şi/sau supravegheate de către A.S.F.”, prevede actul normativ.
Tot la iniţiativa A.S.F., în 2021 a fost eliminată obligativitatea de a deţine poliţa RCA în format fizic, fiind suficientă prezentarea acesteia în format electronic, în eventualitatea unui control.
Principalul scop al noilor reglementări a fost, însă, abrogarea sau modificarea prevederilor din norma 20/2017 care nu sunt conforme cu prevederile legislaţiei europene şi fac obiectul discuţiilor purtate cu serviciile Comisiei Europene (COM) în cauza de infringement 2018/4075 - acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor de stat membru UE privind incompatibilitatea cu Directiva Solvabilitate II şi Directiva MTPL a unor dispoziţii ale legislaţiei româneşti referitoare la asigurarea de răspundere civilă auto adoptate în 2017.
Concret, au fost eliminate obligaţiile de notificare a modificărilor de tarife sau de raportare a fundamentării acestora către A.S.F., în conformitate cu măsurile impuse de Comisia Europeană.
Nu în ultimul rând, actul normativ vine cu modificarea modului de acordare a despăgubirilor aferente consecinţei lipsei de folosinţă a vehiculelor, inclusiv pentru înlocuirea temporară a acestora. Noua procedură este mai simplă şi mai clară şi vine în sprijinul tuturor părţilor implicate în procesul de despăgubire şi de reparaţie şi, în principal, al păgubitului.


Articole înrudite