16 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ajutor de stat regional, de 290 milioane euro, pentru firmele din industria alimentară şi construcţii
Ajutor de stat regional, de 290 milioane euro, pentru firmele din industria alimentară şi construcţii

Două dintre cele mai importante şi cele mai afectate sectoare economice, industria alimentară şi construcţiile, pot beneficia de un sprijin financiar consistent. Este vorba de 290 de milioane de euro, granturi pentru investiţii în retehnologizare acordate IMM-urilor din cele două domenii sau din cele conexe.
În funcţie de apelant şi de proiectele depuse, ajutorul de stat poate fi între 50.000 de euro şi 500.000 de euro, în limita de maximum cinci ori cifra de afaceri netă realizată în exerciţiul financiar 2021.
În industria alimentară, domeniile vizate sunt panificaţie, patiserie şi alte activităţi asimilate acestora, inclusiv procesare, prelucrare, distribuţie şi ambalare, iar la construcţii, materiale de construcţii, echipamente, mijloace de transport specifice, utilaje, tehnologii în construcţii.
Ajutorul de stat regional se acordă pentru proiectele care vizează realizarea unei investiţii iniţiale a unei activităţi în derulare sau realizarea unei investiţii iniţiale pentru o nouă activitate economică.
Bugetul total alocat este de 290 de milioane de euro, fiecare domeniu urmând a beneficia de 145 de milioane de euro.
Data pentru lansarea apelului de proiecte şi depunerea cererilor de finanţare în aplicaţia informatică IMM Recover este 25 octombrie 2022, ora 10.00, şi se închide la data de 31 octombrie 2022, ora 23:59:59.
Numărul maxim estimat al beneficiarilor noii scheme de ajutor de stat este de 651 de companii, informează, prin intermediul unui comunicat de presă, Andreea Anamaria Naggar, Secretar de Stat în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.


Articole înrudite