25 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Analiştii anticipează o depreciere a leului în viitor
Analiştii anticipează o depreciere a leului în viitor

Majoritatea analiştilor membri ai CFA România anticipează o depreciere a leului în viitor, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de şase luni fiind de 4,7859, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8481, potrivit Agerpres.
Indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA România a crescut în aprilie 2019, faţă de luna anterioară, cu 11,6 puncte, până la valoarea de 46,6 puncte, iar raportat la aprilie 2018 acesta a scăzut cu 2,9 puncte, informează Asociaţia CFA România, această evoluţie datorându-se ambelor componente ale Indicatorului.
Astfel, Indicatorul condiţiilor curente a crescut faţă de luna anterioară cu 12,8 puncte, până la valoarea de 59,9 puncte. Comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul condiţiilor curente a scăzut cu 6,1 puncte. Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 11,1 puncte până la valoarea de 39,9 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 1,2 puncte).
"În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, peste 86% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7859, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8481. Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (mai 2020/mai 2019) a înregistrat o valoare medie de 4,15%", se arată într-un comunicat al Asociaţiei CFR România.
Potrivit sursei citate, sunt de remarcat anticipaţiile de majorare a dobânzilor pentru scadenţele pe termen mediu (5 ani), peste 70% dintre participanţi anticipând această evoluţie, precum şi anticipaţiile de majorare a primei de risc a României, peste 81% dintre participanţi anticipând această evoluţie.
Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică a fost lansat de CFA România în luna mai 2011 şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia asociaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul în baza căruia este calculat Indicatorul include şi întrebări referitoare la evaluarea condiţiilor curente macroeconomice.


Articole înrudite